Добавить новость
103news.com
World News
Декабрь
2025

Rapperul Banarus care a jefuit două tinere, condamnat la opt ani de închisoare: A fost anunțat în căutare

0

Instanța a dispus aplicarea unei pedepse cu închisoare pe un termen de opt ani, cu executarea a jumătate din termen, restul fiind suspendat pentru o perioadă de probațiune de trei ani, transmite unimedia.info.

„Termenul de executare a pedepsei urmează a fi calculat din momentul reținerii inculpatului, acesta fiind anunțat în căutare.

Mijloacele bănești în mărime de 487.450 de lei au fost confiscate de către instanța de judecată prin sentința de condamnare a Evgheniei Guțul și a unei secretare a PP „Șor”.

Totodată, instanța a admis acțiunea civilă înaintată de una dintre părțile vătămate și a dispus încasarea de la inculpat a sumei de peste 20.000 de lei, constituită din prejudiciu material, moral și cheltuieli de asistență juridică.

În ceea ce privește învinuirea de huliganism, instanța a apreciat faptele ca fiind contravenție și a încetat procesul contravențional, din motiv că a expirat termenul de prescripție”, anunță Procuratura Anticorupție.

La data de 20 decembrie 2022, un tânăr a atacat două fete pe strada Kiev din Capitală, le-a lovit cu pumnii și cu o rangă din metal și a sustras o geantă în care se aflau bani, portmoneele cu actele de identitate și două inele din aur, după care a fugit într-o direcție necunoscută.

Ulterior s-a constatat că atacatorul era cunoscutul rapper Ion Banaru, alias Banarus.

Rapperul Ion Banaru, care a fost reținut după ce a atacat două tinere și le-a jefuit de un milion de lei, ar fi acționat „în schemă” cu una dintre victime.

Pe 28 februarie 2023, dosarul pornit în privința Ion Banaru a fost preluat de Centrul Național Anticorupție.

Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.







Губернаторы России





Губернаторы России

103news.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.

Moscow.media


103news.comмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "103 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

103news.com — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.

Музыкальные новости




Спорт в России и мире



Новости Крыма на Sevpoisk.ru




Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России