Anatolie Dehtearciuc: Mulți oameni de vârsta mea continuă să fie nostalgici față de URSS, ceea ce e inexplicabil pentru mine

Inginerul Anatolie Dehtearciuc s-a stabilit în Republica Moldova după absolvirea unei facultății de telecomunicații din Lvov înainte de destrămarea URSS. El spune că niciodată nu a regretat că fusese repartizat la o unitate industrială din Moldova Sovietică. Pentru cea mai mare parte a vieții a trăit în Moldova. Se simte cetățean moldovean de etnie ucraineană, iar tensiunile din Ucraina îl determină să aibă o atitudine critică față de propaganda calomnioasă la adresa Ucrainei, dar și la adresa actualelor autorități de la Chișinău. Convingerea lui e că viitorul Ucrainei și a Republicii Moldova e doar în Uniunea Europeană.

Europa Liberă: Anatolie, v-am invitat în studioul nostru pentru a vă întreba care sunt trăirile Dumneavoastră atunci când urmăriți cum în Ucraina încolțește un conflict, dă Doamne să evităm această soartă, dar toată lumea vorbește despre faptul că acolo, totuși, se pot întâmpla evenimente dramatice ireparabile. Iar Dvs., cum vă simțiți, fiind ucrainean care locuiește în R. Moldova sau un cetățean al R. Moldova, care este de etnie ucrainean?

Anatolie Dehtearciuc: „Eu totuși mă simt mai mult cetățean al R. Moldova. Dar sunt foarte îngrijorat și urmăresc evenimentele în fiecare zi, și am mulți prieteni în Ucraina, și cunosc bine cultura ucraineană, cunosc bine limba ucraineană. Dar locuiesc în R. Moldova deja de 40 de ani. Desigur, am asimilat o parte din cultura moldovenească...”

Europa Liberă: Deci, o mare parte a vieții ați petrecut-o în R. Moldova...

Anatolie Dehtearciuc: „Desigur, toată viața de adult...”

Europa Liberă: Din studenție...

Anatolie Dehtearciuc: „Am venit aici imediat după ce am fost repartizat în R. Moldova.”

Europa Liberă: De ce v-am invitat. De obicei, încă din vremea sovietică, ucrainenii erau catalogați drept făcând parte din grupul de minorități naționale vorbitoare de limbă rusă, în acest grup intrau ucraineni, bulgari, evrei, ruși și găgăuzi, într-o oarecare măsură. Și acum, după ce Ucraina, ca urmare a unor evenimente dramatice, începând cu anul 2014, a devenit, să spunem, respingătoare în ochii propagandei ruse și pe voi din start vă decupează din acest grup. Ați fost organic predispuși la limba rusă și brusc, fostul centru sovietic vă respinge. Rămâneți, metaforic vorbind, fără afecțiunea maternă?

Anatolie Dehtearciuc: „Nu sunt de acord cu asta. Nu sunt de acord, pentru că e un fel de generalizare. Aici, rușii și ucrainenii, și belarușii, și găgăuzii, și cealaltă lume este diferită. Adică, această asociere de cunoaștere a limbii ruse cred că este puțin greșită, pentru că, dacă o compari... Și nu zic asta pentru că sunt ucrainean, ei bine, oricum, lasă cineva să creadă că sunt părtinitor, dar dacă compari cultura ucraineană, de exemplu, cu cultura rusă sau belarusă, există o mulțime de diferențe, pe care le putem enumera îndelung. Și această generalizare chiar și aici, în R. Moldova, când se spune că ești rus sau vorbitor de rusă, mi se pare că nu este chiar corectă, pentru că există multe exemple... Chiar și acum, deși nu sunt familiarizat cu politica, dar chiar și acum direcția în care merge Ucraina și direcția în care merge Rusia e determinată de o alegere culturală a oamenilor. Sunt lucruri diferite.”

Europa Liberă: Dar Ucraina este eterogenă: există Donbass, există regiuni care nu vor să se separe de Rusia.

Anatolie Dehtearciuc: „În R. Moldova sunt mulți oameni care, de exemplu, vor să lucreze cu Rusia. Personal, este o alegere de neînțeles pentru mine. Dar la fel și acolo sunt oameni care... Bine, acolo unii oameni se tem de faptul că va rămâne în uz doar limba ucraineană. Dacă ar fi să transferăm această situație pe exemplul R. Moldova, indiferent de ceea ce am face aici, indiferent ce aș face eu aici ca o persoană cunoscătoare de limba rusă, asta oricum se va întâmpla, din simplul motiv că noi trăim în R. Moldova și trebuie să cunoaștem limba de stat, este ceva normal, în principiu. Există o mulțime de țări în care trăiesc diverse grupuri etnice, cum ar fi Statele Unite și altele. Acasă poți comunica cum vrei, dar când mergi la serviciu, vorbești engleza.”

Europa Liberă: Dar fiți de acord că statutul de vorbitor de limba rusă, mențiunea „corectă” la rubrica privind naționalitatea trecută în pașaport, însemna anterior un bilet câștigător garantat, cum s-ar zice. Cine era mai aproape de „țar”, acela avea un post de muncă bun, o carieră, nu rămânea de izbeliște și nu ajungea în colhoz.

Anatolie Dehtearciuc: „Da, cred că așa era. Eu când îmi amintesc de postul meu de muncă, acolo șeful de întreprindere era vorbitor de rusă, dar era evreu, inginerul-șef era moldovean. Cred că în multe locuri asta se întâmpla, așa era politica Uniunii Sovietice. Din nou, era o politică de menținere a acestor republici într-un soi de limite, pentru că ei credeau, să zicem, că oamenii care sunt vorbitori de limba rusă, așa cum spuneți, ar fi mai potriviți pentru pozițiile de conducere în această țară și cu ei era mai ușor să manipulezi, să le explici cum să se comporte.”

Europa Liberă: Vă amintiți, cu siguranță, de vremurile când al doilea secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist era neapărat un ideolog, care venea și conducea, de fapt, fără a ține cont de Semion Grossu. Dar să revenim la impresiile Dvs. Pe lângă faptul că vă doare ceea ce se întâmplă în Ucraina, cum puteți ajuta Ucraina? Vă simțiți oarecum obligat să vă oferiți sprijinul?

Anatolie Dehtearciuc: „Cred că aș fi fățarnic dacă aș spune acum că mă consider obligat să ajut Ucraina. Cum aș putea să o ajut? Da, sunt îngrijorat, pot vota pentru ceva, pot ieși în stradă la un miting. Eu înțeleg că de fiecare dintre noi depinde ceva, dar în această situație, când vedem cum două țări uriașe, care s-au certat demult și înțelegem, părerea mea, din care parte se instigă această ceartă, în acest caz cred că nu am nimic de oferit pe lângă vocea mea. Să iau o mitralieră, să merg la război?..”

Europa Liberă: Nu, dar aveți alte „arme”, noi avem posibilitatea de a opri dezinformarea. Atunci când din televizor se revarsă neadevăruri, inclusiv despre chestiuni elementare, nu neapărat care țin de apartenența Crimeii, dar și când e vorba despre cine atacă pe cine, etc, anume acest război propagandistic poate fi oprit la nivelul comunicării cu oamenii.

Anatolie Dehtearciuc: „Da, dar și asta e dificil. Acum există un flux atât de mare de informații... Dacă în vremurile sovietice, despre care tot vorbim acum, existau 3-4 ziare și orice altceva puteam auzi de la Radio Europa Liberă sau de altundeva, și era greu de deslușit, păi acum doar deschizi internetul... Vorbeam anterior că oamenii stau cu nasul în telefoanele lor. Ce informații iau de pe acest telefon? Dacă eu acum voi spune că Rusia greșește și Ucraina are dreptate, se vor găsi o mie de oameni care în același moment vor spune că sunt cumpărat și că Rusia are dreptate, iar Ucraina împreună cu Statele Unite și așa mai departe...”

Europa Liberă: Cum trebuie să facem față acestui flux? 

Anatolie Dehtearciuc: „Trebuie oricum de spus adevărul.”

Europa Liberă: Sunteți inginer, mi-ați povestit în ajunul emisiunii despre comutarea convorbirilor prin tehnologii digitale. De aia vă întreb – ce filtre s-ar potrivi, astfel încât neadevărurile să nu ajungă în mințile oamenilor?

Anatolie Dehtearciuc: „Pe acest cântar de o parte vor fi filtrele, iar de altă parte - cenzura. Și cum ar trebui să procedăm în această situație? Cum decidem unde e informație corectă și unde e greșită? Dacă vorbim despre faptul că acum introducem cenzura, din câte înțeleg despre asta vorbiți, când menționați filtrele, corect?”

Europa Liberă: Nu, vorbesc despre altceva. Jurnaliștii au o regulă: să nu fie crezută o singură sursă, pentru că poate fi una toxică, ci să verifice informația din cel puțin două surse independente. E important mai ales când ai încredere și acționezi în baza acestor informații. Să spunem că e vorba de COVID-19 și o bunică a spus că nu e bine să te vaccinezi, fiindcă ți s-ar implanta un cip și forțe oculte vor să ne înrobească pe toți. Și atunci când îți construiești viața pe așa informații este periculos, cu adevărat periculos. În acest sens, cred că ați putea fi un luptător al frontului invizibil.

Anatolie Dehtearciuc: „Eu așa și fac, sincer vorbind. Încerc să demonstrez adevărul acolo unde pot, dar înțelegeți că asta de obicei funcționează poate în %1 de cazuri, nu mai mult, din păcate. Nu sunt pesimist, fiindcă dacă aș fi pesimist, aș fi renunțat la toate astea cu mult timp în urmă. Nu sunt un pesimist, dar mi se pare că vorbiți despre latura morală a jurnalismului, probabil, pentru că oameni sunt mulți, dar nu sunt atât de mulți jurnaliști. Iată cum să educi jurnaliști care totuși să nu fie de vânzare, care să nu scrie vrute și nevrute în aceste ziare și publicații electronice... „Cine e vinovat că avem atâtea cazuri de infectări cu COVID-19? E vinovată Maia Sandu și echipa ei!”, spun unii. Dar de fapt înțelegem că acest virus pătrunde peste tot, aici nimeni nu e vinovat...”

Europa Liberă: El nu se oprește la graniță...

Anatolie Dehtearciuc: „Da! Ne vom infecta cu toții de acest Omicron și cine va fi vinovat? Nimeni! Se zice că ar trebui să găsim originile virusului, dar asta niciodată nu se va întâmpla. Mi se pare că jurnalismul ar trebui să se bazeze pe o etică profesională, care cred că pur și simplu la noi nu există, din păcate. Nu mă refer la Dvs acum, cu drag urmăresc activitatea voastră, dar oameni ca voi și publicații de calitate sunt puține. Ceilalți sunt cumpărați, se știe bine ce se scrie acolo și cum se scrie.” 

Europa Liberă: Teoreticienii spun că această educație mediatică trebuie să înceapă de la școală, să existe o igienă informațională, ca să știe fiecare în care surse ar putea avea încredere.

Anatolie Dehtearciuc: „Dar cine acum educă oamenii? Cine educă copiii? Cum e organizat învățământul?”

Europa Liberă: Păi, iată voi îi educați.

Anatolie Dehtearciuc: „Dar știți bine situația din școlile noastre. Nu știu care e situația în școlile de limbă română, dar cred că și acolo există mulți care vor să aibă aceeași educație ca în perioada sovietică. Deși știm că există și alte tipuri de învățământ, de învățământ secundar și primar, unde copiilor le este mai interesant, unde totul se face diferit. Dar de ce unii oameni continuă să dorească ceea ce a fost în trecut? De ce ei nu înțeleg că există alte sisteme, în care oamenii au mai mult succes, unde copiii muncesc mai puțin și unde se distrează mai mult, unde există mai multă creativitate... Ei privesc aceste canale, citesc toate aceste chestii... De multe ori nu vrem să ascultam părerea altcuiva, dar mi se pare că vrem doar să confirmăm ceea ce deja credem, iar când o opinie ne face să ne simțim incomod, începem să ne certăm și să încercăm să arătăm că avem dreptate. Chiar dacă poate nu avem dreptate, oricum vrem să ascultăm doar păreri care coincid cu ale noastre.”

Europa Liberă: În acest sens, iată o întrebare directă și mizez pe un răspuns sincer. De ce oamenii care au vizitat Europa, au văzut cum se trăiește acolo, știu din propria experiență cum e în Est, cum e în Kazahstan, cum e în Belarus, de ce continuă să tindă încolo? Cum se explică tânjeala lor sufletească față de fosta URSS, nostalgie care nicidecum nu trece?

Anatolie Dehtearciuc: „Nu-mi pot explica asta. Nu știu cum să explic asta în două cuvinte. Eu tot nu înțeleg. Am fost în multe țări, am vizitat Statele Unite, Europa. Am văzut unde se trăiește bine, fiindcă nu în toate țările e o situație bună, cred că 90% din populația lumii nu trăiește la fel de bine ca cei din Europa. Am invitat cunoscuți și prieteni, am plecat la schi în Austria, în alte părți, dar după asta, aceiași oameni, după ce au văzut că viața de acolo e altfel, oricum nu-și schimbau viziunile. Poate e un disconfort, poate e o deprindere, poate sunt alte explicații, dar eu nu înțeleg. Mulți oameni de vârsta mea continuă să fie nostalgici față de URSS, ceea ce e inexplicabil pentru mine. Pot înțelege persoanele care activează în domeniul agricol, care nu vor să-și restructureze gospodăria pentru a lucra cu companiile din Vest, deși chiar dacă să lucrezi cu occidentalii poate e mai greu, dar e mai confortabil. Ei au pierderi anuale... Cunosc multe astfel de istorii, fiindcă era o perioadă când lucram în domeniul agriculturii. Un vecin, de exemplu, care cultiva cireșe și le vindea în Austria, poate nu cu cei mai mari bani, dar oricum la un preț bun, și iată el le vindea și nu avea probleme, dar oricum erau alții care voiau să exporte în Rusia, voiau să vândă acolo mere, fiindcă nu trebuie să ai instalații frigorifice, nu e nevoie de nimic... Poate e legat de subconștientul nostru sovietic, fiindcă și eu m-am născut în URSS, și din copilărie am absorbit ideologia Uniunii Sovietice. Poate unii oameni, din diverse motive, nu se pot schimba psihologic. Cred că ar fi nevoie de tălmăciri psihoterapeutice, fiindcă nici eu nu înțeleg asta.”

Europa Liberă: Dar tineretul reușește să-și schimbe mentalitatea?

Anatolie Dehtearciuc: „Vorbeam de educație, cum se educă acasă, dacă se vorbește că America e rea și că Rusia e bună sau invers. Totul depinde de felul în care sunt crescuți acasă, de cum funcționează totul.”

Europa Liberă: Ultima întrebare, revenind la comunitatea ucraineană... Sunt discriminați aici ucrainenii?

Anatolie Dehtearciuc: „Nu cunosc astfel de cazuri. Mă simt complet confortabil. Îmi pare foarte rău, nu cunosc bine limba moldovenească din simplul motiv că la muncă am o grămadă de colegi care vorbesc moldovenește și mulți care vorbesc rusă, iar în viața de zi cu zi vorbesc limba rusă și peste tot vorbesc limba rusă. Înțeleg ce spuneți, dar am dificultăți în folosirea limbii de stat și mi se fac deseori reproșuri, dar acesta este singurul disconfort care apare; nu simt niciun alt disconfort. Mă simt bine, îmi place R. Moldova, îmi plac oamenii de aici, îmi place clima. Mi-aș dori ca totul să fie bine aici.”

Europa Liberă: Iar mie îmi plac ucrainenii, pentru că am crescut într-un sat multinațional, în care jumătate din locuitori erau ucraineni, desigur, erau oarecum deosebiți, aveau un dialect aparte, dar din copilărie aveam o atitudine pozitivă față de ucraineni, l-am îndrăgit pe Taras Șevcenko mai ales.

Anatolie Dehtearciuc: „Și mie îmi place. Îmi place foarte mult cultura ucraineană, cânt des cântece ucrainene, ascult „Vocea Ucrainei”. Este o limbă foarte frumoasă. Este un strat mare de cultură. Dar ați întrebat despre R. Moldova și iată vă zic că nimeni nu-mi încalcă aici drepturile.”

Europa Liberă: Unde ați fost în Ucraina ultima dată?

Anatolie Dehtearciuc: „Am fost în Ucraina să-mi vizitez părinții, dar îmi place să merg la Lviv. Dar nu am fost de doi ani din cauza pandemiei, nu este foarte comod.”

Europa Liberă: Ați studiat la Lviv, acolo ați petrecut anii tinereții...

Anatolie Dehtearciuc: „Vechii mei prieteni au rămas acolo. Acolo ne putem întâlni să bem bere și vodcă, să stăm și să discutăm, fiindcă așa ceva nu fac aici.”

Europa Liberă: Pentru toți moldovenii Lviv și Cernăuți, care sunt în apropiere, sunt orașe speciale. 

Anatolie Dehtearciuc: „Acolo există o cultură diferită. După cum ați spus, Ucraina este foarte diversă, adică vestul Ucrainei, estul și sudul, sunt foarte diferite de regiunea de nord, chiar și dialectele sunt foarte diferite. Adică, cunoscând limba, pot înțelege în ce regiune s-a născut o persoană: ori în estul Ucrainei, ori în vest.”

Europa Liberă: Acum vă îndemn să vă împărtășiți urările pentru poporul ucrainean, fiind un moment de cumpănă pentru țară. Ce ați spune, în limba ucraineană, conaționalilor din Ucraina?

Anatolie Dehtearciuc: [în ucraineană] „Foarte mult doresc să nu fie război. Le urez ca acele schimbări pe care și le-au propus să fie duse la capăt. Eu înțeleg că e un lucru dificil. Și nu doar din cauza situației actuale, dar și din cauza unor clanuri și diferitor oameni care opun rezistență. Le urez succes.”

Europa Liberă: Mulțumesc.

Anatolie Dehtearciuc: „Cu drag.”