Studiu: Băieții sunt mai predispuși să renunțe mai devreme la studii, decât fetele
Băieții sunt mai predispuși să întrerupă mai devreme procesul educațional. În 2019, rata de părăsire a sistemului de învățământ în rândul băieților (vârsta 18-24 de ani) a fost de 22,6%, comparativ cu 15,3% în cazul fetelor. Având în vedere că, în primii ani de studii nu se observă diferențe semnificative de gen, decalajul înregistrat în ultimele etape de educație ar putea fi influențat de unele „norme” care se perpetuează în societate cu referire la rolurile femeilor și bărbaților, arată datele Raportului de țară în domeniul egalității de gen.