Cernăuțeanu: Constantinov s-ar ascunde în regiunea transnistreană
Aceasta este versiunea luată în calcul de Poliție, a declarat șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, într-un interviu, transmite tv8.md.
Politicianul nu a mai fost văzut acasă sau în spital din 22 decembrie, iar autoritățile susțin că nu a părăsit teritoriul Republicii Moldova.
Poliția a inițiat căutările, iar Constantinov urmează să fie găsit, reținut și predat oamenilor legii. Totuși, avocatul său afirmă că acesta se află în spital și că este nevinovat.
Reamintim că Dmitri Constantinov a fost condamnat la 12 ani de închisoare într-un dosar de abuz de putere și delapidare de bunuri în proporții deosebit de mari.
În plus, funcționarului i-a fost interzis să ocupe anumite funcții sau să desfășoare anumite activități pe o perioadă de cinci ani și a fost obligat să achite o despăgubire în valoare de 46 de milioane de lei.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.
