OMS: Fiecare al 11-lea deces în Europa este legat de consumul de alcool
Potrivit noului buletin informativ al OMS pentru Regiunea Europeană, „Traumatisme asociate consumului de alcool în Regiunea Europeană a OMS: sinteză a principalelor concluzii pe baza datelor din 2019”, fiecare al treilea deces cauzat de traumatisme și violență în regiune este legat de consumul de alcool. Nicio altă substanță psihoactivă nu contribuie atât de semnificativ la traumatismele întâmplătoare sau intenționate, de la accidente rutiere la comportament autodistructiv. Alcoolul reprezintă o amenințare deosebită pentru tineri, transmite news.am.
În 2019, conform celor mai recente date disponibile de la OMS, aproape 145.000 de decese prin traumatisme din regiune au fost legate de alcool. Cea mai mare parte a acestor cazuri a fost reprezentată de auto-vătămare, accidente rutiere și căderi.
„Alcoolul este o substanță toxică care nu doar provoacă șapte tipuri de cancer și alte boli non-infecțioase, dar afectează judecata și autocontrolul, încetinește reacțiile, reduce coordonarea și favorizează comportamentul riscant”, a explicat Karina Ferreira-Borges, consilier regional al OMS pentru alcool, droguri ilegale și sănătatea deținuților. De aceea alcoolul este frecvent asociat cu traumatisme și decese prevenibile.
Alcoolul este una dintre principalele cauze prevenibile de deces traumatic la nivel mondial și contribuie semnificativ la mortalitatea generală în Regiunea Europeană, unde nivelul consumului de alcool rămâne cel mai ridicat din lume. Potrivit estimărilor, anual alcoolul cauzează aproximativ 800.000 de decese, adică unul din fiecare 11 decese în regiune.
Alcoolul este strâns legat de violență și agresiune. În 2019, aproximativ 26.500 de decese au fost cauzate de violență interpersonală, iar peste 40% dintre acestea au fost asociate consumului de alcool. De asemenea, acesta a contribuit la mai mult de o treime din toate cazurile de decese prin auto-vătămare.
OMS subliniază că reducerea consumului de alcool, în special în perioada sărbătorilor poate diminua semnificativ riscul atât al traumelor intenționate, cât și al celor întâmplătoare și poate ajuta la protejarea sănătății oamenilor și a comunităților.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.
