Acum un an, l-am însoțit pe un faimos poet pentru copii la una dintre gădinițele din Chișinău, unde acesta a mers să-și vândă noua sa carte de poezii. Am mers la rugămintea acestuia, altfel, nu m-aș fi dus, deși sunt angajat al primăriei de ani de zile și în responsabilitățile mele intră efectuarea unor controale intempestive la creșele și grădinițele din oraș, dar nici nu-mi mai amintesc când ultima oară am călcat pragul lor. Bunul meu prieten însă m-a înduplecat să-l însoțesc pe post de vânzător al cărții sale, pentru că îi era incomod să-și vândă chiar el cartea. De, bardul nu voia să-și maculeze statutul de poet în fața copiilor și educatoarelor, pe când pe mine nu mă știa nimeni acolo, nici măcar directoarea, și nu riscam nimic. Rolul meu era să anunț cât costă cartea și să încasez banii. Ceea ce am și făcut după ce s-a terminat lansarea și poetul, braț la braț cu directoarea, au părăsit sala de festivități a grădiniței. Nu a fost un copil din grădinița aia care să nu-i fi cumpărat cartea bunului meu prieten.