Добавить новость
103news.com
World News
Июль
2025

Programele PAS au aruncat în aer prețurile la apartamente: creșteri de peste 32%

0
Timpul 

La un an de la implementarea modificărilor legislative care au transformat programul guvernamental „Prima Casă” în „Prima Casă Plus”, economistul Stas Madan de la Expert-Grup trage un semnal de alarmă: măsurile adoptate au contribuit direct la scumpirea explozivă a apartamentelor în Chișinău, fără o fundamentare economică solidă și ignorând recomandările specialiștilor.

Potrivit datelor analizate, prețurile la apartamentele din Capitală au crescut într-un ritm fără precedent. Conform Indicelui publicat de Banca Națională a Moldovei, în trimestrul IV 2024, prețurile au urcat cu 25,6% față de aceeași perioadă din 2023, iar în primul trimestru din 2025, cu încă 32,9% față de anul precedent.

Chiar BNM recunoaște că această creștere accelerată este determinată, în mare parte, de extinderea accesului la finanțare prin programul „Prima Casă Plus”.

Printre măsurile criticate de economistul Stas Madan se numără:

  • majorarea plafonului valorii maxime a locuinței eligibile de la 1 la 2,5 milioane de lei, în condițiile în care prețurile crescuseră până atunci cu cel mult 85% din 2018 încoace;
  • relaxarea gradului maxim de îndatorare al beneficiarilor, de la 50% la 70% din venitul net lunar, ceea ce a permis accesarea unor credite mai mari și, implicit, a locuințelor mai scumpe;
  • creșterea cotei de garantare oferite de stat până la 65% pentru locuințele relativ noi din Chișinău, fapt care a încurajat băncile să-și asume riscuri mai mari.

Toate aceste măsuri au alimentat un efect de bulă imobiliară: dezvoltatorii și agenții imobiliari au profitat rapid de noul context și au crescut prețurile, știind că cererea este susținută artificial prin garanțiile și condițiile generoase oferite de stat.

Pe fondul acestei „relaxări fiscale” masive, ponderea apartamentelor cumpărate cu credite ipotecare a crescut de la 23% în 2023 la 61% în primul trimestru din 2025. Valoarea medie a unui credit ipotecar a urcat de la 954.000 de lei la 1,3 milioane de lei, în timp ce numărul creditelor acordate a crescut cu peste 40% în doar un an. Aproximativ 42% dintre acestea au fost oferite prin programul „Prima Casă Plus”.

Cu toate acestea, piața începe să dea semne de oboseală. În trimestrul II 2025, numărul de apartamente vândute în Chișinău a scăzut cu 65% față de aceeași perioadă a anului trecut. BNM avertizează, într-unul din cele mai recente rapoarte, despre „riscul de supra-apreciere a bunurilor imobile rezidențiale”, iar Stas Madan spune clar: „Piața are nevoie de o corecție în jos. Tertipurile de a menține prețurile sus se epuizează. Tic-tac”.

Economistul își exprimă dezamăgirea față de lipsa de reacție a Parlamentului, care a votat aproape în unanimitate proiectul, fără dezbateri serioase sau întrebări, precum și față de tăcerea partidelor extraparlamentare și a presei generaliste.

„Nu spun că prețurile nu ar fi crescut deloc dacă nu se adopta ‘Prima Casă Plus’. Dar cu certitudine ar fi crescut într-un ritm mai mic, dacă se ținea cont de recomandările noastre”, a conchis Madan.







Губернаторы России





Губернаторы России

103news.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.

Moscow.media


103news.comмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "103 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

103news.com — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.

Музыкальные новости




Спорт в России и мире



Новости Крыма на Sevpoisk.ru




Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России