Добавить новость
103news.com
World News
Август
2025

Extrădarea efectivă a lui Plahotniuc ar putea demara la începutul săptămânii viitoare, susțin avocații acestuia

0
Timpul 

Ministerul Justiției din Grecia ar putea lua decizia definitivă de extrădare a lui Vlad Plahotniuc la începutul săptămânii viitoare, iar încă peste o săptămână, la sfârșitul lunii august, acesta ar putea ajunge la Chișinău. Declarația a fost făcută de către avocatul lui Vlad Plahotniuc, Lucian Rogac, într-un interviu pentru TV8

„Instanța doar formal a admis cererea, a constatat acceptarea extrădării acestuia către Republica Moldova. Acum, deci, dosarul, împreună cu hotărârea privind acceptarea extrădării, urmează să fie transmis către Ministerul Justiției, care deja urmează să se pronunțe asupra acestui caz și în cazul în care este acceptat, deja se convine asupra unei date la care să fie efectuat transferul persoanei. În cazul în care există voință din partea Ministerului Justiției grec și nu sunt careva motive de tergiversare, atunci s-ar putea ca decizia să fie luată chiar în primele zile ale săptămânii viitoare și, respectiv, săptămâna mai viitoare să aibă loc deja extrădarea nemijlocit, dar urmează să vedem, avem bănuieli rezonabile că totuși o să se tergiverseze această procedură”, a declarat Lucian Rogac.

Avocatul lui Plahotniuc a mai spus că acesta nu a fost prezent la ședința de astăzi, pentru ca instanța să poată lua o decizie fără întârzieri. 

„Neprezența domnului Vladimir Plahotniuc la ședința de judecată a fost decisă de comun acord și anume în scopul de a nu tergiversa examinarea cauzei, or instanța este obligată să asigure un translator și din câte bine cunoaștem suntem în luna august, luna concediilor și ședința putea fi amânată anume din motivul lipsei de translatorului, fapt care s-a întâmplat de fapt în luna iulie, pe o altă cauză a fost amânată ședința”, a adăuga Rogac. 







Губернаторы России





Губернаторы России

103news.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.

Moscow.media


103news.comмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "103 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

103news.com — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.

Музыкальные новости




Спорт в России и мире



Новости Крыма на Sevpoisk.ru




Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России