Мы в Telegram
Добавить новость
103news.com
World News in Romanian
Январь
2019

Новости за 22.01.2019

Două nave au luat foc în Strâmtoarea Kerci din Marea Neagră

Noi.md 

Cel puţin 10 navigatori au murit şi 14 au fost salvaţi în urma incendiului de la bordul a două nave care transportau gaz natural lichefiat în strîmtoarea Kerci din Marea Neagră, a anunţat Agenţia Federală pentru Trarnsport Maritim şi Fluvial (Rosmorrechflot). ”Paisprezece navigatori au fost salvaţi, 10 trupuri au fost scoase din apă”, a transmis serviciul de presă al agenţiei ruse. Potrivit

Dodon spune că nu candidează la parlamentare ca să facă un bine PSRM

Deschide.md (Moldova) 

Prin neparticiparea lui Doodn la parlamentarele din februarie, Partidul Socialiștilor se va alege cu beneficii ca posibilitatea pentru șeful statului de a avea întâlniri cu oficiali dincolo de hotarele republicii sau de a participa, nerestricționat de rigorile campaniei electorale, la diferite emisiuni. Este, în esență, declarația pe care Igor Dodon a făcut-o comentându-și decizia de a nu se implica în scrutin

Moldoveanul care a alergat la - 60 de grade Celsius, premiat cu o diplomă de Filip

Noi.md 

Prim ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip s-a întîlnitc u Dmitri Voloshin, președintele Asociației Obștești Clubul Sportiv Sporter, care pe 14 ianuarie a alergat 50 km la -60 de grade Celsius în Yakutia, Federația Rusă, scrie Noi.md. Premierul i-a înmînat sportivului Diploma de onoare a Guvernului. ”A fost o plăcere să discut astăzi cu Дмитрий Волошин (Dmitri Voloshin), cîștigătorul mar



Eșanu: Nu am reușit să convingem societatea că justiția nu doar se face, dar și se vede că se face

Deschide.md (Moldova) 

Deși eforturile pe care le depune sunt apreciabile, Justiția din Repubica Moldova are o serioasă problemă de comunicare, a sugerat secretarul de stat al MInisterui Justiției, Nicolae Eșanu, la Basarabia TV, potrivit IPN. „Putem noi să avem cei mai buni judecători din lume, care să adopte cele mai bune hotărâri, dar în măsura în care oamenii percep că justiția nu este independentă, înseamnă că avem o problemă”, a precizat Eșanu. în cadrul emisiuni "Țara"



Cursul valutar BNM pentru 22 ianuarie 

Noi.md 

Leul moldovenesc se află în ascensiune vizavi de dolar şi euro. Astfel, timp de o singură zi, acesta a cîştigat aproximativ 0,4 bani în raport cu valuta americană, dar şi aproximativ şapte bani – în raport cu cea europeană, transmite Noi.md. Banca Naţională a Moldovei are stabilit pentru ziua de 22 ianuarie un curs de schimb oficial egal cu 17,1381 lei pentru un dolar (-0,37 bani) şi 19,4835

METEO 22 ianuarie: Cer noros şi ninsori. Cât de frig va fi

PUBLIKA.MD (Moldova) 

Astăzi, în toată țara cerul va fi acoperit de nori şi va ninge slab. Pe drumuri se va menţine polei. Totodată, Codul Galben de gheaţă fragilă rămâne valabil până pe 25 ianuarie.La Briceni şi Soroca se vor înregistra minus cinci grade.
Citește mai departe...

Milestii Mici Wine Run Official Teaser

Noi.md 

Sportul, vinul și tradițiile s-au combinat frumos la Mileștii Mici Wine Run. Peste 350 de participanți din țară și de peste hotare au parcurs 10 km și au descoperit galeriile vinicole de la Mileștii Mici. Vedeți în acest teaser cum a fost atmosfera din cadrul evenimentului și gustați din senzațiile alergătorilor.

Prognoza meteo 22 ianuarie

Noi.md 

Pentru astăzi meteorologii prognozează ninsori în nordul și centrul țării, notează NOI.md. În nordul țării termometrele vor indica -11..-14 °C noaptea și -2..-5 °C ziua, în centru minimele vor fi de -10..-13 °C și maximele – de -1..-4 °C. În sudul țării mercurul din termometre va indica valori cuprinse între -9..-12 °C noaptea și între 0..-3 °C ziua. Presiunea atmosferică va fi normală. Vîntul va

Horoscopul pentru 22 ianuarie 2019

Noi.md 

BERBEC Primeşti un semn care are un efect benefic asupra psihicului tău, de parcă era un răspuns de care aveai nevoie urgentă. Totul poate reveni acum la normal, pentru că stresul aşteptării dispare odată cu acea veste care soseşte, deci te poţi relaxa şi tu, finalmente, după ce ai stat o vreme ca pe jăratec, în aşteptare. Găseşti soluţia pe care o căutai, apare persoana pe care o aşteptai sau

4 sfaturi pentru a uita de ţigări

Noi.md 

Pentru a renunta la fumat odata pentru totdeauna ai nevoie de toate resursele pe care le ai la dispozitie, mai ales daca acest obicei se intinde pe o perioada mare de timp. A renunta la fumat este o decizie foarte grea, insa jumatate din batalie este castigata de vreme ce ai ajuns la concluzia ca trebuie sa faci o schimbare in viata ta. Multi oameni se gandesc ca decizia de a renunta la fumat e

Plovdiv - capitatlă europeană a culturii 2019

Radio Europa Libera 

Vechiul Filipopolis, care poartă numele regelui Filip al II-lea, tatăl lui Alexandru cel Mare, se află în centrul Traciei, pe cele două maluri ale râului Marița, la mijloc de drum între Sofia și Istanbul.

Plovdiv - capitală europeană a culturii 2019

EuropaLibera.org 

Vechiul Filipopolis, care poartă numele regelui Filip al II-lea, tatăl lui Alexandru cel Mare, se află în centrul Traciei, pe cele două maluri ale râului Marița, la mijloc de drum între Sofia și Istanbul.


Музыкальные новости
Сергей Шнуров

Певец Стас Михайлов признался, что не споет со Шнуровым из-за предубеждения





Rss.plus
США

США и Европа "подготавливают" Россию и Ближний Восток для переселений?!




EVENT DJ BATTLE ПРИВОЛЖЬЕ прошёл в ресторане «Максимилианс» 21 мая 2024 года

Хетаг Хосонов предсказал зимой выход ФК «Химки» в премьер-лигу

Посол Палестины в РФ рассказал о процессе примирения с ХАМАС

Амурская область вошла в число регионов с «перегретым» рынком недвижимости




Produsele care provoacă oboseala

Noi.md 

Produsele achiziţionate în supermarketuri sînt adeseori responsabile de lipsa de putere şi de oboseală pe care le resimte omul, afirmă cercetători americani, la capătul unui amplu studiu pe această temă. Astfel, concluzionează ei, consumul unor produse alimentare populare poate avea un impact negativ semnificativ asupra performanţei de zi cu zi. Cercetătorii  americani au întocmit o listă cu

Secretul pentru a sparge cărămizi cu mîna (VIDEO)

Noi.md 

Un karatist a fost filmat cu în timp ce spărgea o cărămidă cu mîna. Imaginile sînt inedite, mai ales că au fost filmate cu încetinitorul. Momentul în care un karatist sparge cărămizi cu mîna a fost filmat cu încetinitorul. Sportivul demonstrează cît de de mult contează modul în care corpul atinge bucata de ciment. Imaginile au devenit în scurt timp virale, mulţi încercînd să copieze mişcarea

Remediul cel mai eficient împotriva îmbătrînirii

Noi.md 

Bătrînețea ne așteaptă pe fiecare dintre noi. Un studiu recent realizat de cercetătorii austrieci de la Universitatea din Graz indică faptul că spermidina în mod eficient încetinește procesul de îmbătrînire și sporește longevitatea. Această substanță se găsește în spermă, în grapefruit, soia și grîu încolțit. La această concluzie oamenii de știință au ajuns în timpul unui experiment. El constă

Cel mai mare rîu din Moldova (VIDEO)

Noi.md 

Nistrul este cel mai mare rîu din Moldova. Pe timpuri grecii antici şi romanii cunoşteau acest rîu, numindu-l Tiras. În Evul Mediu de-a lungul lui trecea calea comercială de la Lvov spre Crimeea şi Turcia. Cetăţile măreţe, ridicate pe malul drept al rîului s-au păstrat pînă astăzi la Hotin (Ucraina), Soroca, Bender, Belgorod-Dnestrovsc (Ucraina). Nistrul izvorăște din Carpaţi, de la înălţimea de 7

Suma cîștigată de către un bărbat la loto, care poate înveseli pe oricine

Noi.md 

Un bărbat din Iowa, Statele Unite, a avut o cerinţă neobişnuită cînd a aflat că a cîştigat la loto, deşi suma obţinută de cîştigător i-a uimit pe toţi cei care au văzut premiul. Tyler Heep a cîştigat la loto suma de un dolar. Este vorba despre un loz cîştigător. Bărbatul nu a fost dezamăgit de cîştig şi a avut o dorinţă, iar anagajatii loteriei i-au îndeplinit-o. Tyler şi-a dorit să primeasc



Москва

Вильфанд рассказал, какую погоду ждать в Москве на этой неделе


Губернаторы России

103news.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.

Moscow.media
Москва

Собянин: Более 220 единиц новой медицинской техники начали использовать в Москве



103news.comмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "103 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. 103news.com — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

103news.com — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.

Музыкальные новости

Песня

В Тургиново состоялся первый концерт Всероссийского фестиваля-марафона «Песни России» Надежды Бабкиной




Спорт в России и мире

Алексей Смирнов – актер, которого, надеюсь, еще не забыли

"Евро-Футбол.Ру": "Спартак" летом хочет приобрести вингера

В Архангельске прошёл межрегиональный теннисный турнир «Белое море»

Турниры, проходящие при содействии Федерации шахмат г. Ростова-на-Дону


Уимблдон

Каспер Рууд: «Не буду выступать на турнирах перед «Уимблдоном», но на нем, конечно, сыграю»



Новости Крыма на Sevpoisk.ru


Москва

Победа далась нелегко: 80 лет со дня начала легендарной Выборгско-Петрозаводской операции



Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России