Maia Sandu, despre spargerea conturilor de Telegram deţinute de demnitari: Elementele unui război hibrid
"Spargerea conturilor de Telegram deţinute de demnitari ar fi elementele unui război hibrid", a declarat preşedintele Maia Sandu.
"Spargerea conturilor de Telegram deţinute de demnitari ar fi elementele unui război hibrid", a declarat preşedintele Maia Sandu.
Parlamentul European a declarat Rusia drept stat care sponsorizează terorismul, decizia fiind luată în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg. Rezoluția a fost adoptată cu 494 voturi „pentru”, 58 „împotrivă'' şi 44 abţineri, scrie Agerpres.
Sinuciderea unui copil de 13 ani, aparent din dragoste, a şocat. Povestea, însă, a luat o întorsătură terifiantă. Mărturiile vecinilor şi colegilor de şcoală ai băieţelului duc spre o pistă cutremurătoare.
Un milion şi jumătate de copii din România trăiesc la limita sărăciei. Nu au suficientă hrană, nu au mers niciodată în vacanţă sau la dentist.
În timpul atacului rusesc asupra Ucrainei din 23 noiembrie, sute de rachete au fost lansate, iar sistemul aerian al Ucrainei a cedat parțial. Doar asupra sistemului energetic au fost lansate 67 de rachete, notează BBC. Iată declarațiile președintelui Volodimir Zelenski.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat miercuri că a descoperit mai mulți cetățeni ruși „dubioși”, sume mari de bani și literatură pro-rusă în perchezițiile făcute la Mânăstirea Pecersk Lavra (Mânăstirea Peșterilor), la Mănăstirea Sfânta Treime din localitatea Koretski și la eparhia ortodoxă Sarnensko-Polesie din regiunea Rivne. Literatură folosită pentru a promova „Lumea Rusă” Complexul de la Pecersk Lavra, aflat pe lista de monumente declarate patrimoniu universal de UNESCO, este sediul Bisericii Ortodoxe Ruse (UOC)... Читать дальше...
Parlamentul European a declarat Rusia drept stat care sponsorizează terorismul şi "recurge la mijloace teroriste".
Fosta campioană mondială şi olimpică la atletism Gabriela Szabo a anunţat astăzi, pe contul personal de Instagram, că Tribunalul Bucureşti a anulat detaşarea emisă de primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi a decis reîncadrarea sa în funcţia de director general al Clubului Sportiv Municipal Bucureşti
Naţionalele de fotbal ale Marocului şi ale Croaţiei au terminat la egalitate, scor 0-0, în primul meci din grupa F al celor două reprezentative la turneul final din acest an.
Dintr-o companie, oricare ar fi specificul său, nu au cum să lipsească echipamentele IT. Acestea ajută la desfășurarea optimă a activității, la comunicarea între departamente și la eficientizarea mai multor sarcini de lucru.
Nici o afacere nu poate funcționa cu adevărat fără angajați. Aceștia sunt cei care te ajută să îți îndeplinești obiectivele în business, iar dacă starea lor de sănătate este una foarte bună aceștia vor oferi performanță și rezultatele la care te aștepți.
Importatorii şi distribuitorii de ţigări susţin că majorarea cu 25% a accizei pentru produsele de tutun în 2023 este o taxare prea mare, care va genera mai multe riscuri, în special, va duce la amplificarea contrabandei.
Sezonul sărbătorilor este foarte aproape și încet încet ne pregătim de curățenia de iarnă.
Rabla 2022. Sesiunea de depunere a dosarelor în cadrul programelor "Rabla Clasic" şi "Rabla Plus" a fost prelungită până pe data de 31 ianuarie 2023, anunţă Administraţia Fondului pentru Mediu.
Românii recurg la măsuri disperate de teama facturilor. Nu mai pornesc caloriferele şi mănâncă alimente care le menţin temperatura corpului ridicată. Specialiştii spun că este o măsură bună pe timp de iarnă, însă nu este de ajuns să ne încălzim doar prin alimentaţie.
O pensionară din Focşani a decis să nu mai aştepte ajutoarele de la stat şi s-a lansat în afaceri. Aşa a fost întâmpinată de trecători, negociind dur vânzarea unei capre pe un bitcoin, în faţa unui bancomat. Iată imaginile.
La 23 noiembrie, în cursul orelor în care nu a fost electricitate, pompierii și salvatorii au fost solicitați în 21 de misiuni de salvare. Oamenii au avut nevoie de ajutor după ce au rămas blocați în ascensoare. La fel, s-a intervenit la lichidarea incendiilor și o misiune de descarcerare în cazul unui accident rutier.
Fie că vorbim despre spații comerciale, clădiri rezidențiale, spații de birouri, sau parcări subterane, ventilația acestora este extrem de importantă.
Parlamentul European solicită accelerarea procesului de extindere a Uniunii Europene, decizie care privește inclusiv Republica Moldova. Despre aceasta a anunțat europarlamentarul, Siegfried Mureșan.
Locuitorii Capitalei nu vor rămâne fără apă, iar situaţia financiară complicată a întreprinderii Apă-Canal poate fi rezolvată doar dacă autorităţile Capitalei îşi vor onora responsabilitățile pentru achitarea creditelor luate de la partenerii străini de dezvoltare.
Georgiana Mihăilă a filmat o rețetă simplă, gustoasă, dar și sănătoasă. Este o budincă din doar trei ingrediente, poate fi dulce sau sărată și este o alegere excelentă pentru orice început de zi.
De curând în Republica Moldova a fost realizat un proiect ambițios care a avut drept scop promovarea valorilor spirituale și a tezaurului strămoșesc românesc.
A da dovadă de amabilitate sau a face un simplu gest de bunătate nu doar că le induce celor din jur o stare de bine în legătură cu ei înșiși, dar poate îmbunătăți sănătatea și oferi fericire „emițătorului”, arată cel mai recent studiu, potrivit descopera.ro.
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva scoate la vânzare în acest an aproape 31.000 de pomi de Crăciun.
Guvernul a venit cu mai multe explicații referitor la motivele pentru care s-au produs deconectări masive ale energiei electrice în întreaga țară, deși aceasta este importată din România.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
103news.com — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.
Музыкальные новости