Добавить новость
103news.com
World News in Romanian
Сентябрь
2022

Tradiție, mister. Procurorul Iarmaliuc care se ocupă de cazul lui Dodon surprins la vama cu România discutând cu avocatul aceluiași Dodon

0
Timpul 

Procurorul Petru Iarmaliuc, care gestionează dosarul penal pe numele fostului președinte al R. Moldova, Igor Dodon, a fost surprins astăzi-dimineață, la punctul de trecere a frontierei de la Sculeni, pe sensul de ieșire din republică, alături de avocatul fostului șef de stat, Nicolae Posturusu.

Poza cu Iarmaliuc și Posturusu a fost imediat distribuită pe rețelele de socializare, spre deliciul internauților, care au lansat numeroase supoziții, inclusiv faptul că Dodon ar putea scăpa basma curată în dosarele în care este cercetat penal pentru corupție, îmbogățire ilicită și trădare de patrie.

procurorul Petru Iarmaliuc a declarat că întâlnirea a fost accidentală și nu are cum să influențeze cauzele penale în care este cercetat Dodon.

„Confirm că astăzi am respectat procedurile aferente traversării frontierei de stat, fără privilegii, ca orice cetățean de rând. Am prezentat și predat documentele angajatului Poliției de Frontieră.

Am deschis portbagajul mașinii pentru verificare, iar ulterior am așteptat să-mi ridic documentele de la ghișeul punctului de traversare a frontierei de stat. În acel moment, eram într-o discuție telefonică și nu am observat în imediata apropiere persoane cunoscute mie. Totuși, la același ghișeu s-a apropiat un bărbat care s-a salutat cu mine.

Acea persoană s-a adeverit a fi Posturusu Nicolae. Nu am purtat nicio discuție cu acesta și nici nu știu direcția din care a venit, pe care traseu s-a deplasat şi nici punctul de destinație”, ne-a declarat Iarmaliuc.

Potrivit acuzatorului, fotografia răspândită pe rețelele de socializare reflectă exact circumstanțele la care s-a referit mai sus.

„Precizez că și în afara orelor de muncă sunt obligat să respect normele deontologice, inclusiv avocații. Înțeleg interesul sporit față de persoana mea și vă asigur că atât în activitatea profesională, cât și pe fiecare caz în parte, am dat dovadă de determinare și independență.

Obiectivitatea și respectarea legii sunt postulatele de căpătâi în baza cărora îmi diriguiesc activitatea și atitudinea privată în viața cotidiană. Indiferent de orice interferențe, create special sau accidental, voi continua să aplic legea în litera și spiritul ei”, a conchis Petru Iarmaliuc.





Губернаторы России
Москва

Сергей Собянин: Активно укрепляем отношения с Китаем





Москва

Топ-5 самых ярких зарубежных архитектурных проектов на первичном рынке Москвы


Губернаторы России

103news.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.

Moscow.media
Москва

Собянин: Москва и Пекин подписали программу сотрудничества на 2024-2026 годы



103news.comмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "103 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. 103news.com — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

103news.com — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.

Музыкальные новости

Элджей

Рэпер Элджей выступил на фестивале «Черника Fest Music» в Новосибирске




Спорт в России и мире

Алексей Смирнов – актер, которого, надеюсь, еще не забыли

Резидент «Инсайт Люди» Дмитрий Зубов установил мировой рекорд по чеканке мяча

Красногорск первым встретил участников международного супермарафона Москва-Минск

В УФСИН России по Республике Дагестан прошли лично-командные соревнования по легкой атлетике


Анастасия Мыскина

Овечкин, Яковлев, Фридзон и Мыскина сыграли в падел-теннис в Турции: «Победила дружба»



Новости Крыма на Sevpoisk.ru


Джиган

"Как в раю": Джиган и Самойлова исполнили мечту знаменитой "диско-бабушки" из Коми



Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России