Мы в Telegram
Добавить новость
103news.com
World News in Romanian
Ноябрь
2022

Directivele NKVD pentru ocuparea națiunilor Europei de Est și intoxicarea Occidentului

0
Timpul 

În iunie 1947, NKVD-ul distribuia, în regim strict secret, setul de directive destinat sovietizării țărilor proaspăt intrate în sfera de influență a Moscovei și dezinformării strategice a Occidentului, acțiune care continuă și azi cu succes.

Stalin a hotărât în 1943 desființarea Internaționalei III – Kominternul – pentru a dovedi Vestului că Rusia nu mai reprezintă coordonatoarea „mișcării internaționale” lăsând fiecare țară să acționeze independent. În realitate fusese însărcinat bulgarul Gheorghi Dimitrov să circule prin țările cu partide subordonate și să le convingă că e o schimbare doar de tactică, unirea proletariatului din toată lumea rămânând preocuparea permanentă a Moscovei, iar Stalin i-a scris lui Tito explicându-i „că acolo unde armata roșie pune piciorul se impune și sistemul social comunist”.

În acest context, de intoxicare a opiniei publice mondiale, și a țărilor care încă sprijineau masiv economic Rusia bolșevică, inclusiv Statele Unite, au apărut directivele elaborate de Lavrenti Beria, cunoscute sub indicativul „Moscova 2-6-1947 (Strict secret) K-AA/CC113, indicația NK/003/47”. Primii care s-au referit într-o lucrare științifică la Directivele de baza ale NKVD – Comisariatul poporului pentru Afaceri Interne – pentru țările din orbită sovietică din 2 iunie 1947, au fost britanicii care au publicat cartea istoricului Andrew și a fostului ofițer KGB Gordievski: „KGB. Istoria secretă a operațiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov”, Londra 1990.

În iunie 1947, NKVD (precursorul KGB) distribuia, în regim strict secret, setul de directive destinat sovietizării țărilor din sfera de influență a Moscovei.

Interesant, pentru România, ar fi de urmărit rezultatele acestei politici folosind în paralel Directivele NKVD din 1947 și realitățile de după Revoluția din 1989.

Printre directivele NKVD-ului există referiri la activitatea activiștilor de partid: aceștia erau îndrumați să nu dea niciodată termene precise, să nu formuleze niciodată responsabilități precise, iar toate programele să fie cît mai stufoase, cît mai generale, lipsite de orice claritate.

Linia generală de formare a activiștilor PCR a urmat firul Directivelor. În ani și ani de zile acest tip de formare a determinat o atitudine și o mentalitate specifice însușite în plan politic și regăsită la membrii clasei politice post-comuniste, proveniți din același tip de „bazin formativ”; al PCR-ului. Mentalitatea politicianistă a devenit în schimb folositoare intereselor de grup ale clasei politice actuale, care și-a regenerat rândurile recrutand noi reprezentanți pe baza acelorași principii. Așa zisele noi generații politice de astăzi sunt pline de exemple ilustrative.

Scenă dintr-un interogatoriu al organelor NKVD, anii ’20. Credit: http://sovtime.com

Lavrenti Beria și edificarea Uniunii Sovietice după acordul secret Hitler – Stalin

Beria a fost unul dintre cei mai cumpliți (și eficienți) călăi comuniști. Numele sau este indisolubil legat de „victoria sovietelor”. Lucrând în sistemul represiv sovietic încă din 1921, a fost numit de Stalin șef al NKVD-ului în 1938 unde a funcționat până în 1953. Este direct responsabil de uciderea a milioane de oameni. Sub directivele lui s-au organizat serviciile represive în toate țările din Estul Europei, căzute că urmare a pactului Ribbentrop-Molotov în aria de influență sovietică. Milioane de polonezi și români dar și alte popoare au fost luați că ostateci în granițele sovietice și deveneau o problema. Stalin a dat ordin NKVD-ului, trecut acum în mâna lui Beria, să rezolve problema. „Problema” s-a rezolvat parțial prin marele măcel din 1938-39 după care au continuat arestările, execuțiile și deportarea populației din Basarabia și Bucovina și din Țările Baltice.

Barbaria a avut caracter masiv, fiind exterminate aproape în totalitate elită popoarelor, conducătorii spirituali, cei care ar mai fi putut trezi conștiința națională. După 1940, într-un singur an, peste 200.000 români basarabeni și bucovineni au fost deportați pe întinsul Rusiei, până la Vladivostok, pierzându-li-se urmă. S-a elaborat un “Plan de muncă” în ianuarie 1941, care a sistematizat și organizat la modul cel mai monstruos sistemul de deportare. Metodă de elaborare a listelor nominale era diabolică: “Este necesar să deportăm fiecare membru al familiei, că pe un principal deportat, împreună fără să-i informăm de separarea care urmează. Toată familia în aceeași mașină, până la vagoane. Abia acolo îl separăm pe capul familiei, apoi pe ceilalți, sub pretextul inspecției sanitare.”

După Stalingrad, în 1943 au fost deportați Karacii din Caucaz, iar în Decembrie 1943 a venit rândul Kalmucilor. În Februarie 1944 toți Ingusii au fost exterminați iar în Aprilie același an a venit rândul Balkarilor că să fie deportați. Au urmat execuțiile din Armenia urmate de masive deportări (1938), precum și deportarea Tătarilor din Crimeea în Asia Centrală și Siberia (1944).

“Acolo unde calcă Armata Roșie se impune și sistemul social comunist”, îi scria Stalin lui Tito. La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, jumătate de Europa era ocupată de trupele sovietice “eliberatoare”. Oficial, Moscova asigura că va respectă suveranitatea și dreptul la autodeterminare al statelor intrate în zona să de influență. În realitate, soarta acestora era deja pecetluită. În doar câțiva ani, regimurile democratice aveau să fie înlocuite cu sisteme totalitare inspirate și controlate de Kremlin. Rețeta acestei tranziții a fost, peste tot, aceeași. O mare parte a ei a fost teoretizată de însuși Lavrenti Beria, temutul șef al NKVD. O demonstrează acest set de directive secrete, elaborate de Comisariatul poporului pentru Afaceri Interne la 2 iunie 1947 și purtând indicativul “Moscova 2-6-1947 K-AA/CC113, indicația NK/003/47”. Documentul, descoperit în biroul lui Boleslaw Bierut, președinte al Poloniei între 1945 și 1952, a fost publicat pentru prima dată în ziarul “Novi Dzienic”, în 1981. Instrucțiuni aproape identice au mai fost descoperite și în Cehoslovacia, Germania, Bulgaria. Mai mult ca sigur ele au fost transmise și aplicate și în România, deși SRI nu a confirmat până în prezent existența unui astfel de document în arhivele Securității. Ne mulțumim, așadar, să vă prezentăm traducerea textului polonez. Similitudinile cu ceea ce s-a întâmplat în țara noastră sunt oricum evidente. Din nefericire, multe aspecte continuă să fie de actualitate și astăzi.

O nouă promoţie de ofiţeri NKVD (1939-1940). Credit: www.reddit.com

Cele 45 de Directive ale lui Beria

  1. Este interzisă primirea pe teritoriul ambasadelor a autohtonilor contactați de noi că informatori. Întâlnirea cu acești oameni este organizată de serviciul special desemnat în acest scop, iar întâlnirile pot avea loc doar în locuri publice. Informațiile sunt preluate de către ambasada prin organele serviciilor speciale, în speță cu predarea lor ofițerului nostru cu cel mai mare grad în ambasada.
  2. Se va urmări că între soldații noștri și populația civilă să nu se producă legături de nici un fel. Este inadmisibil că ofițerii noștri să viziteze autohtoni la locuințele lor; este, de asemenea, inadmisibil că simplii soldați să stabilească relații cu femei din rândul băștinașilor. Nu se admite stabilirea de relații între soldații noștri și populația civilă, respectiv soldații autohtoni.
  3. Se va accelera lichidarea cetățenilor care întrețin legături neinițiate de către noi cu Partidul Comunist Polonez, Partidul Socialist Polonez, cu interbrigadistii, cu Organizația Tineretului Comunist Polonez, cu Armata de Acasă și alte asociații. În acest scop trebuie folosite elementele opoziției militare.
  4. La acțiunile militare vor lua parte acei soldați care au stat pe teritoriul țării noastre (se are în vedere Uniunea Sovietică n.n.) înainte de a intra în Armata Kosciuzsko (Armata poloneză ce lupta de partea Armatei Roșii pe teritoriul U.R.S.S. n.n.). Se va ajunge la distrugerea ei totală.
  5. Trebuie realizată în mod accelerat unificarea tuturor partidelor într-un singur partid, având grijă că toate rolurile cheie să revină acelor oameni care aparțin serviciilor noastre secrete.
  6. Unificarea organizațiilor de tineret trebuie făcută rapid. De la conducători de organizații locale în sus, în poziții de conducere se vor repartiza oameni desemnați de serviciile noastre speciale.
  7. Se organizează și se urmărește că funcționarii aleși că deputați la congrese să nu-și poată păstra mandatul pe întreaga perioada ce le stă în față. Deputații nu pot convoca în nici un caz ședințe între întreprinderi. Dacă nu există altă soluție și o asemenea ședința trebuie convocată, se vor îndepărta acei oameni care au activitate în legătură cu proiectarea concepțiilor și avansarea revendicărilor. Inițiativele particulare trebuie eliminate cu desăvârșire. Pentru fiecare congres se vor pregăti oameni noi și doar cei vizați de serviciile noastre secrete.
  8. Se va acordă o atenție deosebită persoanelor cu capacități organizatorice și cu șanse sigure de popularitate. Acești oameni trebuie cooptați, iar în cazul în care se opun, se va bloca accesul lor la posturi ierarhic superioare.
  9. Se va urmări că funcționarii de stat (exclusiv organele de securitate și din industria minelor) să aibă retribuții mici. Această se referă îndeosebi la sfera sănătății, justiției, culturii, respectiv la cei care dețin funcții de conducere (documentul găsit în Cehoslovacia adaugă: mai puțin cadrele de conducere alese pe baza lealitatii față de regimul socialist).
  10. În toate organele de guvernământ, respectiv în majoritatea uzinelor, trebuie să avem oameni care conlucrează cu serviciile noastre speciale, fără știrea organelor administrative locale.
  11. Se va urmări cu strictețe că presă autohtonă să nu transmită date privind calitatea și sortimentul mărfurilor ce ni se transporta. Nu este voie că această activitate să se numească comerț. Trebuie neapărat menționat faptul că e vorba de schimburi de mărfuri.
  12. Se vor exercită presiuni asupra serviciilor publice în sensul că acestea să nu acorde acte doveditoare a proprietății asupra pământului; actele vor arată doar calitatea de lot dat în folosință, dar niciodată pe aceea de proprietate a deținătorului.
  13. Politică față de mică gospodărie țărănească urmează acest curs pentru a face gospodăria particulară nerentabilă. După aceea, trebuie începută colectivizarea. În cazul în care ar interveni o rezistență mai mare din partea țăranilor, trebuie redusă împărțirea mijloacelor de producție repartizate lor, concomitent cu creșterea obligațiilor de predare a cotelor. Dacă nici așa nu se ajunge la rezultatul scontat, trebuie organizat că agricultură să nu poată asigura aprovizionarea cu alimente a țării, astfel că necesarul să trebuiască acoperit prin import.
  14. Trebuie făcut totul că hotărârile și ordinele – fie acelea cu caracter juridic, economic sau organizatoric – să fie nepunctuale.
  15. Trebuie făcut totul că anumite cazuri să fie discutate concomitent de mai multe comisii, oficii și instituții, însă nici una dintre ele să nu aibă drept de decizie înainte de a se consulta cu celelalte (fac excepție cazurile ce vizează industria minelor).
  16. Sindicatele din uzina nu pot exercită nici o influență asupra activității din uzina. Ele pot lucra doar la punerea în practici a hotărârilor și atât.
  17. Sindicatele nu au dreptul de a se împotrivi conducerii în nici o problema. Sindicatele trebuie să fie ocupate cu alte probleme minore, că de exemplu: organizarea odihnei în concedii, discutarea cererilor de pensii și împrumuturi, programe culturale și distractive, organizarea de excursii, repartizarea mărfurilor deficitare, justificarea unor puncte de vedere și decizii ale conducerii politice.
  18. Trebuie organizat că numai acei conducători să fie avansați, care execută impecabil problemele cu care au fost însărcinați și care nu le analizează depășind cadrul activității lor.
  19. În legătură cu activitatea băștinașilor care sunt purtători ai unor funcții de partid, de stat sau administrative, trebuie create asemenea condiții că aceștia să fie compromiși în față angajaților, astfel încât să devină imposibilă întoarcerea lor în anturajul inițial.
  20. Cadrelor militare autohtone li se pot încredința poziții de răspundere în locuri unde deja sunt plasați oamenii serviciului special.
  21. În cazul fiecărei acțiuni armate și cu ocazia tragerilor, cantitatea muniției va fi controlată permanent și cu seriozitate, indiferent de tipul de armă.
  22. Trebuie ținut sub observație fiecare institut de cercetare și laborator, consemnându-se orice cercetare valoroasă.
  23. Trebuie acordată o mare atenție inventatorilor, inovatorilor, respectiv dezvoltată și sprijinită activitatea lor, dar fiecare invenție trebuie înregistrată cu consecvență la centru. Este permisă doar realizarea acelor investiții care au aplicabilitate în industria minelor sau cele care au indicațiile noastre speciale. Nu este permisă realizarea acelor invenții care ar asigura creșterea producției de produse finite și, în paralel cu această, scăderea producției și a extragerii de materii prime, sau ar împiedică îndeplinirea deciziilor. Dacă o invenție a devenit cunoscută, trebuie organizată vânzarea acesteia în străinătate pe valută vest, pe motiv că e prea costisitoare în țară. Documentele cuprinzând datele cu privire la valoarea și descrierea invenției nu se publică. Toate datele și documentele privitoare la valoarea și descrierea amănunțită a invenției vor intra în posesia noastră.
  24. Punctualitatea transporturilor de orice gen trebuie perturbată (mai puțin cele cuprinse în îndrumările din N.K.-552-46).
  25. În uzine trebuie inițiate diferite ședințe și conferințe profesionale, trebuie notate propunerile, observațiile ce au fost expuse, respectiv autorii acestora.
  26. Trebuie popularizate discuțiile cu muncitorii care se ocupă de probleme actuale legate de producție, respectiv cele care critică trecutul și problemele locale. Nu se vor înlătura cauzele fenomenelor în discuție.
  27. Luările de poziție ale conducerilor băștinașe pot avea coloratură națională sau istorică, dar acestea nu pot duce la unitatea națională.
  28. Trebuie acordată o mare atenție că nu cumva în orașe să existe rețele de apă nelegate la rețeaua principala în cartierele în curs de reconstrucție sau nou construite. Canalizările vechi neracordate și fântânile trebuie lichidate sistematic pe parcurs.
  29. Reconstrucția obiectivelor industriale și construcția celor noi se va face având în vedere că materialele reziduale să fie dirijate în depozitele de apă ce ar putea folosi drept rezerve de apă potabilă.
  30. În orașele reconstruite sau nou construite nu se mai admit în locuințe spații excedentare, care ar putea folosi la adăpostirea pe o perioada mai lungă a animalelor sau depozitarea rezervelor de alimente.
  31. Întreprinderile proprietate personală, micii meseriași și micii industriași să primească doar astfel de materii prime și utilaje inferioare care să împiedice producția de calitate. Prețul acestor mărfuri să fie mai mare decât prețul produselor similare ale întreprinderilor de stat.
  32. Trebuie extinsă birocrația statului în cel mai înalt grad în toate domeniile. Este admisă critică activității organelor administrative, însă nu se admite nicidecum scăderea numerică a personalului și nici funcționarea normală a aparatului birocratic.
  33. Trebuie avut mare grijă de toate proiectele de fabricație în industria minieră, respectiv în întreprinderile indicate în mod special. A se împiedică aprovizionarea bună a pieței interne.
  34. Trebuie acordată o atenție deosebită bisericilor. Activitatea cultural-educativă trebuie astfel dirijată că să rezulte o antipatie generală împotriva acestora. E necesar să fie puse sub observație tipografiile bisericești, arhivele, conținutul predicilor, cântecelor, al educației religioase, dar și cel al ceremoniilor de înmormântare.
  35. Din școlile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee și facultăți trebuie să fie înlăturați profesorii de valoare care se bucură de popularitate. Locurile lor trebuie să fie ocupate de oameni numiți de noi, având un nivel de pregătire slab sau mediocru. Să se analizeze diferențele dintre materii, să fie redusă cantitatea de material documentar, iar la licee să se oprească predarea limbilor latină și greacă veche, a filozofiei generale, a logicii și geneticii. În manualele de istorie nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut să servească binele țării. Se va insistă pe lăcomia și răutatea oricărui rege, pe efectul nefast al monarhiei și pe lupta poporului asuprit. În școlile de specialitate trebuie introdusă specialitatea îngustă.
  36. Trebuie să fie inițiată organizarea unor acțiuni cu caracter artistic sau sportiv care să sărbătorească lupta băștinașilor împotriva cotropitorilor (exclusiv rușii, îndeosebi nemții) și care să popularizeze lupta pentru socialism.
  37. Pe plan local este interzisă apariția unor opere despre acei băștinași care, înainte de revoluție și în perioada celui de-al doilea război mondial, au trăit la noi (în URSS, n.n.) sau au luptat alături de noi în timpul războiului.
  38. Dacă se constituie o organizație care ar sprijini alianța cu noi, dar totodată ar stărui asupra controlului activității economice a conducerii oficiale, imediat trebuie pornită împotriva ei o campanie de acuzare a naționalismului și șovinismului. Această trebuie făcută în felul următor: profanarea monumentelor ce ne aparțin, distrugerea cimitirelor, difuzarea unor manifeste din care să rezulte ponegrirea națiunii și culturii noastre și îndoială față de înțelesul contractelor încheiate cu noi. În muncă de propagandă trebuie implicați și băștinașii, folosindu-ne de ura care există împotriva acelor organizații.
  39. Se va da o atenție deosebită construcției și reconstrucției drumurilor, podurilor, a căilor și rețelelor de legătură, indiferent cât de îndepărtate sau inaccesibile ar fi, că, în cazul în care este nevoie pe o intervenție armata, locul rezistenței sau al concentrării forțelor reacționare să fie accesibil din toate părțile.
  40. Trebuia că reprezentanții opoziției politice să fie închiși. Se va încerca prin toate mijloacele racolarea acelor opozanți care se bucură de stimă populației băștinașe. Dacă nu cedează, trebuie compromiși prin campanie de denigrare. Înainte că ei să se întipărească în conștiința maselor, trebuie lichidați prin așa-numite “întâmplări neprevăzute”, sau închiși sub acuzația de crimă de drept comun. Numai în cazuri cu totul speciale se admit procese politice, care vor fi ținute sub acuzația de “înaltă trădare”.
  41. Trebuie împiedicată cu orice preț reabilitarea celor condamnați în procese politice. Dacă această reabilitare devine inevitabilă, se admite doar cu condiția că acel caz să fie considerat o greșeală judecătorească. Condamnatul nu va fi judecat, ci doar grațiat; nu va avea loc reluarea procesului, respectiv autorii judecății greșite nu vor fi convocați.
  42. Se interzice judecarea sau chiar criticarea publică a acelor conducători numiți de către partid, care prin activitatea lor au produs pierderi sau au trezit nemulțumirea angajaților. În cazuri drastice se recheamă din funcție, fiind numiți în poziții similare sau superioare. La sfârșit, trebuie puși în funcții de conducere și ținuți în evidență drept cadre de rezervă pentru perioada schimbărilor ulterioare.
  43. Se aduc la cunoștință publicului procesele acelor persoane cu poziție de conducere (în primul rând din cadrul armatei, ministerelor, serviciilor importante, cadrelor didactice) care sunt învinuite de atitudine împotriva poporului, socialismului, industrializării. E o acțiune ce atrage atenția maselor populare.
  44. Se va caută că acei care lucrează în diferite funcții, indiferent cât de mici, să fie schimbați și înlocuiți cu muncitori cu cea mai mică pregătire profesională, necalificați.
  45. Trebuie că la facultăți să ajungă cu prioritate sau în mod exclusiv cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesați să se perfecționeze la nivel înalt, ci doar să obțină o diplomă.
Nici ţăranii n-au fost scutiţi de rigorile directivelor NKVD. O gospodărie ţărănească Credit: time.com/life




Губернаторы России
Москва

Столичный мэр реорганизовал управы в ТиНАО





Москва

В мире могут закрыть поставки из Китая. «Святой Ленин» на встрече В.В. Путина и Си Цзиньпина повышает качество жизни народам России, Китая, всего мира.


Губернаторы России

103news.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.

Moscow.media
Москва

Сергей Собянин: в ТиНАО создадут новые управы районов



103news.comмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "103 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. 103news.com — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

103news.com — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.

Музыкальные новости

Бато Багдаев

Фестивальный праздник «Музыка моего города» в Улан-Удэ включил в программу спектакль Театра кукол «Ульгэр»: Россия и Культура, Праздник и Дети




Спорт в России и мире

Алексей Смирнов – актер, которого, надеюсь, еще не забыли

Семьи из Подмосковья поборются за выход в финал конкурса «Это у нас семейное»

Инсайты, стратегии и нетворкинг для профессионалов: 21 июня пройдет ежегодный форум «Спорт и Бизнес»

Брянские парапланеристы завоевали три медали на чемпионате ЦФО


Ига Свёнтек

Свёнтек высказалась об акции протеста экоактивистов, выбежавших на корты Рима



Новости Крыма на Sevpoisk.ru


Москва

Сотрудники Росгвардии, обеспечивающие правопорядок на комплексе Байконур поздравили со 100-летием труженицу тыла



Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России