Мы в Telegram
Добавить новость
103news.com
World News in Romanian
Март
2023

Casa Albă, critici dure la adresa Beijingului: China nu poate pretinde că este „imparţială” în privința Ucrainei. „Nu a condamnat” invazia, „nu a încetat să cumpere petrol rusesc”, „răspândește propaganda rusă”

0
Timpul 

„Nu putem considera în mod rezonabil că China este imparţială” în ce priveşte Ucraina, a afirmat marţi, 21 martie, un purtător de cuvânt al Casei Albe, critica americană cea mai directă până în prezent la adresa propunerii chineze de mediere în conflict, relatează AFP.

Beijingul „nu a condamnat” invazia rusă, „nu a încetat să cumpere petrol rusesc”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului de securitate naţională al Casei Albe, John Kirby.

De asemenea, acesta a mai acuzat Beijingul că „răspândeşte propaganda rusă” în legătură cu faptul că războiul din Ucraina ar fi rezultatul agresiunii occidentale, în timp ce Vladimir Putin şi Xi Jinping au lăudat marţi intrarea într-o „nouă eră” a relaţiei lor „speciale”.

Purtătorul de cuvânt a estimat că cele două ţări nu sunt legate printr-o „alianţă” reală, ci printr-o „căsătorie din interes”.

China şi Rusia „vor să schimbe regulile” care guvernează ordinea internaţională, a mai declarat John Kirby.

El a mai asigurat că Statele Unite doresc, totuşi, să menţină canale de comunicare cu China şi a indicat că preşedintele american Joe Biden intenţionează în continuare să se întâlnească cu Xi Jinping, fără alte detalii.

John Kirby a mai subliniat că, din ce ştie, China nu a oferit până în prezent ajutor militar Rusiei. Administraţia americană crede că Beijingul are în vedere un astfel de ajutor, ceea ce China dezminte.

Acestea sunt cele mai categorice comentarii ale administraţiei SUA în legătură cu summitul organizat cu mare pompă la Kremlin care urmăreşte mai presus de toate să demonstreze soliditatea relaţiilor dintre Rusia şi China.

Preşedintele Chinei a estimat că relaţiile dintre Beijing şi Moscova intră într-o „nouă eră”, după ce a semnat o declaraţie cu omologul său rus privind „aprofundarea parteneriatului strategic” dintre Rusia şi China.

Președintele Rusiei care a întins covorul roşu pentru Xi Jinping pentru această vizită de stat care se încheie miercuri, a salutat „natura specială a relaţiilor ruso-chineze”.

În ceea ce priveşte relaţia dintre Washington şi Beijing, deja foarte tensionată, aceasta s-a deteriorat şi mai mult de când Statele Unite au distrus în februarie un balon chinez care, în opinia lor, a efectuat o misiune de spionaj asupra teritoriului american, ceea ce China a negat.





Губернаторы России
Москва

Собянин рассказал о новом вольере для снежных барсов в Московском зоопарке





Москва

Музей Победы ко Дню медика открыл новую площадку


Губернаторы России

103news.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.

Moscow.media
Москва

Собянин рассказал о новом вольере для снежных барсов в Московском зоопарке



103news.comмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "103 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. 103news.com — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

103news.com — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.

Музыкальные новости

Коммерсантъ

Биометрии расширяют границы // Подтвердить персональные данные станет проще




Спорт в России и мире

Алексей Смирнов – актер, которого, надеюсь, еще не забыли

В Москве выставили на продажу редкий Mercedes-Benz SLR McLaren за 100 млн рублей

Роман Костомаров поучаствовал в боксерской тренировке в Москве

Рок-версия гимна Белогорска прозвучала на масштабном рок-н-мобе


Анастасия Мыскина

Овечкин, Яковлев, Фридзон и Мыскина сыграли в падел-теннис в Турции: «Победила дружба»



Новости Крыма на Sevpoisk.ru


News Every Day

McDonald's Grimace showed Mets fans what happens when something goes right this season



Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России