Добавить новость
103news.com
World News in Romanian
Март
2023

Rusul condamnat la închisoare după ce fetița sa a desenat un mesaj anti-război a dispărut din arest

0
Timpul 

Alexei Moskaliov, rusul condamnat la 2 ani de închisoare după ce fiica sa de 12 ani a desenat un desen anti-război, a reușit să fugă din arest înainte de pronunțarea sentinței, relatează Reuters.

Marți, bărbatul a fost condamnat la închisoare de un tribunal din Ieremev, localitate aflată la 300 de kilometri sud de Moscova, însă, un purtător de cuvânt al instanței a declarat că acesta a reușit să scape din arestul la domiciliu în cursul nopții și că autoritățile nu știu unde se află acesta.

„Acuzatul, dl. Moskaliov, nu a fost prezent la pronunțarea sentinței deoarece noaptea trecută a fugit din arestul la domiciliu”, a declarat acesta, potrivit unei înregistrări video din sala de judecată care a fost obținută de canalul independent de știri SOTA.

Moskaliov a fost separat de fiica sa Mașa după ce a fost plasat în arest la domiciliu la începutul acestei luni iar fata a fost dată în grija unui orfelinat local.

Cazul a declanșat indignare în rândul activiștilor pentru drepturile omului din Rusia, ducând și la o campanie online care cere ca fiica și tatăl să fie reuniți.

Caz șocant de persecuție politică în Rusia

Moskaliov a fost condamnat din cauza unor comentarii pe care el însuși le-a publicat online cu privire la războiul din Ucraina.

Însă investigația împotriva sa a fost începută după ce Mașa, în vârstă de 12 ani, a desenat în luna aprilie a anului trecut un desen care arăta rachete rusești îndreptându-se asupra unei femei din Ucraina și copilului ei. Directoarea școlii unde învăța Mașa a alertat poliția după ce i-a fost arătat desenul.

Poliția a început să verifice activitățile lui Moskaliov de pe rețelele de socializare, el fiind amendat inițial cu 35.000 de ruble (460 de dolari) din cauza unor comentarii critice la adresa armatei ruse.

Însă ulterior, în luna decembrie, anchetatorii au deschis încă un dosar pe numele lui, legat de data aceasta de discreditarea forțelor armate ale țării.

Avocatul familiei a relatat că a vizitat-o pe Mașa la orfelinat marți și că a primit de la aceasta mai multe desene făcute pentru tatăl ei. El a primit de asemenea permisiunea să fotografieze o scrisoare a acesteia pentru tatăl ei în care ea a notat: „Tată, ești eroul meu”.

Rusia a incriminat difuzarea de informații „false” și discreditarea forțelor armate ale țării la scurt timp după declanșarea războiului din Ucraina anul trecut.

În unele cazuri autoritățile ruse au aplicat această lege și retroactiv, penalizând oameni din cauza unor postări făcute înainte ca parlamentul de la Moscova să aprobe actul normativ.





Губернаторы России
Москва

Собянин рассказал об экскурсиях на предприятия для школьников





Москва

Филиал № 4 ОСФР по Москве и Московской области информирует: В Московском регионе более 62 тысяч семей распорядились материнским капиталом через банки


Губернаторы России

103news.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.

Moscow.media
Москва

Собянин рассказал об экскурсиях на предприятия для школьников



103news.comмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "103 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. 103news.com — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

103news.com — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.

Музыкальные новости

Филипп Киркоров

Компромат на Киркорова: стало известно, за что Успенская угрожает Джугелии




Спорт в России и мире

Алексей Смирнов – актер, которого, надеюсь, еще не забыли

Депутат МГД Киселева назвала санкции ЕС поводом для поздравлений

Объявлены итоги XIII конкурса «Вместе в цифровое будущее»: лидируют темы ИИ, кибербезопасности граждан и цифровизации отраслей народного хозяйства

Рюдигер может пропустить матч сборной Германии в ⅛ финала Евро, пишут СМИ


Уимблдон

Российские теннисисты подпишут декларацию о нейтралитете для участия в Уимблдоне



Новости Крыма на Sevpoisk.ru


Москва

Путин направил телеграммы с благодарностью лидерам КНДР и Вьетнама



Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России