Fiul lui Bogdan Întemeietorul, Lațcu Voievod e numit de Papa de la Roma „Duce al Moldovei, locuită de națiunea română” (1370) / Document din Arhiva Vaticanului

Papa de la Roma despre Lațcu voievod (1370), fiul lui Bogdan I (Întemeietorul) – Duce al Moldovei, locuită de națiunea ROMÂNĂ

Lațcu/Latco/Laczko a fost voievod al Moldovei/Moldva/Moldau, cel mai probabil între anii 1367-1373 (foarte greu de estimat exact, din lipsă de documente certe, alte surse vorbesc de perioada 1368-1375 sau chiar 1369-1377).

După toate probabilitățile, a fost cel de-al doilea fiu al lui Bogdan I/I. Bogdán, cel care este considerat ca întemeietorul voievodatului independent al Moldovei (voievod maramureșean și nobil al regatului maghiar, Bogdan de Cuhea/Izakonyha) și al soției sale Maria care a fost, se pare, de origine poloneză.

Prima atestare documentară a voievodului Lațcu este din 24 iulie 1370, într-o scrisoare a Papei Urban al V-lea, care solicita episcopilor catolici din Praga (Boemia), Wroclaw (Silezia) și Cracovia (Polonia) să cerceteze cazul și să afle dacă voievodul Moldovei intenționează să se convertească la catolicism împreună cu supușii săi.(Eudoxiu Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, I, București, 1893, p. 163).

A căutat să stabilească o legătură directă cu Papalitatea, pentru a pregăti convertirea populației schismatice a voievodatului, la catolicism. Asta prin intermediul ierarhiei catolice din Polonia și neîndoielnic cu știința regalității polone (să nu uităm că, în acel moment (1370-1382), regele Ungariei, Ludovic I, era și regele Poloniei).

Ca urmare, Lațcu a obținut din partea Curiei Papale, în schimbul acceptării confesiunii catolice, un Scaun episcopal la Siret, în germană Sereth, în poloneză Seret, în maghiară Szeretvásár, dar și ridicarea urbei la rangul de „civitas”.

Nobilis vir Laczko dux Moldaviensis, partium seu nationis Wlachie

Acesta a fost desprins din mai vechea dioceză catolică de Halici și așezat în subordinea directă a Papalității, care i-a și acordat lui Lațcu titlul de Duce al Moldovei…”nobilis vir Laczko dux Moldaviensis, partium seu nationis Wlachie”… (Sursa – Documente privitoare la istoria românilor, culese de Eudoxiu de Hurmuzaki, 1890, 1346-1450, partea 2)

Lațcu a cerut expres ca episcop de Siret să fie numit Andrei de Cracovia (Wasilo Jastrzebiec, profesorul minoriților din Cracovia), fost duhovnic al soției lui Ludovic I de Anjou, Elisabeta.

La 9 martie 1371, Andrei este hirotonisit episcop de Siret de către Florian, arhiepiscopul de Cracovia, asistat de episcopii Dreslaus de Elaten și Nicolae de Sven, iar la 9 mai, semnează mărturisirea de credință, pe care o trimite la Roma(Eudoxiu Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, I, București, 1893, p. 168 – 174).

Cinci episcopi au purtat titlul de “episcop de Siret” și anume: Andrei Wassilo de Jastrzebiec (1371-1388), Ioan Sartorius (1388-1394), Ștefan Martini (1394-1412), Nicolaus Venatoris (1412-1434) și franciscanul Ioan (29 iulie 1434 – 1439).

Episcopul Andrei a fost transferat în 1388 la Episcopia din Vilnius (Lituania), unde a murit în 1399. Noul episcop, Ioan Sartorius (1388-1394), era episcop auxiliar de Cracovia și duhovnic al curții și nu a rezistat prea mult la Siret.

În anul 1412 a fost înființată Arhiepiscopia Romano-Catolică din Lemberg (Liov), iar Episcopia de Siret a fost declarată sufragană a arhiepiscopiei nou-înființate.

Ca urmare a creșterii numărului catolicilor din Moldova, a fost înființată în 1413 Episcopia de Baia (1413-1523). Episcopia de Siret și-a încetat existența în anul 1439.

Lațcu a fost înmormântat în biserica mănăstirii Bogdana din Rădăuți, construită în anul 1360.