Добавить новость
103news.com
World News in Romanian
Декабрь
2025

Viceprimarul lui Ceban a intrat în vizorul ANI

0
Timpul 

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat controlul averii și intereselor personale în privința viceprimarului municipiului Chișinău, Irina Gutnic. Decizia a fost luată după apariția în spațiul public a unei investigații jurnalistice realizate de TV8, care ridică suspiciuni privind corespunderea dintre veniturile declarate și stilul de viață al funcționarei.

Potrivit unui proces-verbal emis de ANI la 30 decembrie 2025, sesizarea a fost inițiată din oficiu pe 8 decembrie și are la bază informațiile apărute într-o investigație de presă. Jurnaliștii au arătat că Irina Gutnic apare frecvent la evenimente publice și oficiale purtând haine, încălțăminte și accesorii care par a fi de lux, cu o valoare cumulată estimată la peste un milion de lei, în timp ce venitul său salarial anual este semnificativ mai mic.

Documentul ANI menționează posibile încălcări ale regimului juridic al declarării averii și intereselor personale, inclusiv în legătură cu bunuri despre care viceprimarul a declarat că ar fi replici, achiziții la reduceri sau cadouri. De asemenea, sunt vizate și informații privind utilizarea unor automobile care nu figurează în declarațiile de avere.

În etapa verificării prealabile, inspectorul de integritate a solicitat explicații și documente justificative. Irina Gutnic a transmis un răspuns la ANI pe 16 decembrie 2025, anexând mai multe acte. Totuși, potrivit autorității, explicațiile și documentele prezentate nu au fost suficiente pentru a clarifica toate aspectele identificate.

În urma analizei, ANI a constatat existența aparenței unei încălcări a regimului juridic al declarării averii și intereselor personale, fapt care a determinat inițierea controlului propriu-zis. Verificările vor viza disponibilitățile financiare care ar fi stat la baza modificărilor patrimoniale identificate.

Controlul se va extinde asupra perioadei în care Irina Gutnic a avut calitatea de subiect al declarării averii și intereselor personale, inclusiv asupra averii membrilor de familie și, dacă vor exista suspiciuni rezonabile, asupra bunurilor înregistrate pe numele altor persoane. Viceprimarul a fost informat despre inițierea procedurii și despre drepturile pe care le are pe durata controlului.

Amintim că o investigație realizată de TV8 arată că viceprimarul municipiului Chișinău, Irina Gutnic, apare constant la evenimente oficiale și mondene în haine, încălțăminte și accesorii care par a fi de lux, cu o valoare cumulată ce ar depăși un milion de lei, în timp ce salariul său anual nu atinge nici o treime din această sumă. Funcționara susține însă că majoritatea pieselor sunt replici, achiziții la reducere sau cadouri.







Губернаторы России





Губернаторы России

103news.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.

Moscow.media


103news.comмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "103 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

103news.com — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.

Музыкальные новости




Спорт в России и мире



Новости Крыма на Sevpoisk.ru




Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России