Добавить новость
103news.com
World News in Romanian
Март
2026
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31

Noapte de panică la Dubai: Mărturia unei moldovence aflate în apropierea aeroportului

0
Timpul 

O moldoveancă aflată în Dubai a relatat că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, turiștii au primit mai multe alerte pe telefoane prin care erau îndemnați să caute adăpost și să se îndepărteze de ferestre, pe fondul tensiunilor din regiune.

Femeia, cazată într-un hotel situat în apropierea aeroportului, spune că mesajele de alertă au provocat momente de neliniște, iar o parte dintre turiști au coborât în grabă din camere.

„Noaptea au venit de câteva ori SMS-uri de alertă: căutați adăpost, îndepărtați-vă de ferestre. Desigur, a fost puțină panică. Hotelul nostru este nu departe de aeroport. Au venit foarte mulți turiști, inclusiv familii cu copii. Oamenii stăteau pe scări sau în încăperile auxiliare. Majoritatea și-au păstrat calmul”, a povestit Samarita Bolerova.

Potrivit acesteia, unii turiști au cântat sau și-au ocupat timpul pe telefoane pentru a-și păstra liniștea, în timp ce alții, aflați pentru prima dată într-o astfel de situație, au fost vizibil speriați.

„Vecinii noștri nici măcar nu au ieșit, au spus că copiii dorm. În general, la noi deocamdată totul este liniștit și calm. Sunt sigură că totul se va rezolva”, a adăugat femeia.

Duminică dimineață, 1 martie, două serii de explozii au fost auzite la Dubai, la o zi după declanșarea atacurilor Iranului în statele din Golf, în contextul escaladării conflictului regional. Potrivit corespondenților AFP, explozii au fost raportate și la Doha, în Qatar, precum și la Manama, în Bahrain.

La Doha a fost observată o coloană de fum în partea de sud a orașului, după ce Iranul a lansat rachete și drone asupra unor baze americane din statele Golfului, în semn de ripostă la loviturile americano-israeliene.

Pe fondul agravării situației de securitate din Orientul Mijlociu, Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a activat Celula de Criză și monitorizează permanent evoluțiile din regiune. Instituția coordonează activitatea misiunilor diplomatice și transmite recomandări pentru cetățenii moldoveni aflați în statele afectate.

MAE îndeamnă cetățenii să evite deplasările neesențiale în zonele afectate, să verifice statutul zborurilor înainte de a merge la aeroport și să evite clădirile guvernamentale, obiectivele militare sau instituțiile de ordine publică. De asemenea, documentele de identitate trebuie păstrate la îndemână, iar informațiile trebuie urmărite exclusiv din surse oficiale.







Губернаторы России





Губернаторы России

103news.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.

Moscow.media


103news.comмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "103 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

103news.com — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.

Музыкальные новости




Спорт в России и мире



Новости Крыма на Sevpoisk.ru




Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России