Добавить новость
103news.com
World News in Romanian
Март
2026
1 2 3 4 5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31

Doar 5% din deșeurile din Moldova sunt reciclate

0
Timpul 

Republica Moldova face primii pași pentru implementarea sistemului de colectare separată a deșeurilor. Primele proiecte de infrastructură vor fi lansate în 2026, iar sistemul va deveni obligatoriu din 2028, în contextul alinierii la standardele Uniunea Europeană.

Secretarul de stat al Ministerul Mediului al Republicii Moldova, Grigore Stratulat, a declarat la emisiunea „Eu și Uniunea Europeană” de la Moldova 1 că, după adoptarea în 2025 a legii privind serviciul public de salubrizare, autoritățile au început elaborarea cadrului normativ pentru aplicarea noului sistem. În prima etapă, deșeurile vor fi colectate pe trei fracții: reciclabile, sticlă și deșeuri mixte.

În paralel, sunt pregătite investiții în infrastructură. Anul acesta vor începe lucrările de proiectare și construcție în regiunea V (Ungheni, Nisporeni, Călărași), urmate de regiunea VIII (Briceni, Edineț, Ocnița, Dondușeni) în 2026–2027. Proiectele vor continua și în sudul țării, inclusiv în Cahul, iar autoritățile intenționează să extindă sistemul la nivel național.

În prezent, rata de reciclare rămâne redusă: sub 5% din deșeurile reciclabile sunt valorificate, restul fiind depozitate în mare parte la gropile de gunoi. În 2024, peste 650.000 de tone de deșeuri municipale au fost colectate în amestec, potrivit datelor oficiale.

Experta în politici de mediu Ina Coșeru a subliniat că reformele în domeniu sunt esențiale pentru parcursul european al Republicii Moldova, întrucât standardele de mediu reprezintă un capitol important în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Potrivit acesteia, respectarea cerințelor de mediu este necesară inclusiv pentru accesul produselor moldovenești pe piața comunitară.

Autoritățile iau în calcul și ajustarea taxei pentru depozitarea deșeurilor, existentă deja în legislație, pentru a descuraja depozitarea și a stimula reciclarea. Investițiile în infrastructură vor continua în următorii ani, cu obiectivul de a reduce treptat cantitatea de deșeuri depozitate și de a crește rata de valorificare.







Губернаторы России





Губернаторы России

103news.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.

Moscow.media


103news.comмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "103 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

103news.com — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.

Музыкальные новости




Спорт в России и мире



Новости Крыма на Sevpoisk.ru




Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России