Добавить новость
103news.com
World News in Romanian
Март
2026
1 2 3 4 5 6 7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31

Primii kilometri de autostradă din Moldova vor fi construiți cu sprijinul României

0
Timpul 

Republica Moldova urmează să construiască primii 5,1 kilometri de autostradă de pe teritoriul său, cu sprijinul României. Contractul pentru executarea lucrărilor ar urma să fie semnat în aprilie 2026, a anunțat viceprim-ministrul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea.

Declarația a fost făcută după participarea oficialului moldovean la un dialog de nivel înalt organizat la Bruxelles, unde reprezentanți ai Comisiei Europene, ai României și ai Ucrainei au discutat despre dezvoltarea rutelor logistice și consolidarea cooperării regionale în domeniul transporturilor.

Potrivit lui Bolea, segmentul de autostradă va avea o lungime de 5,1 km și va face legătura cu localitatea Berești din județul Suceava, România. Traseul va face parte din autostrada A1 și va fi conectat la autostrada A8 prin viitorul pod de la Ungheni.

Ministrul a menționat că proiectul este finanțat prin programul european SAFE, iar fondurile sunt acordate României sub formă de credit, urmând ca lucrările să fie realizate inclusiv pe teritoriul Republicii Moldova.

În cadrul reuniunii de la Bruxelles, la care au participat și reprezentanți ai Direcției Generale Mobilitate și Transport (DG MOVE), ai guvernului ucrainean și ai Ministerului Transporturilor din România, au fost analizate fluxurile de transport din regiune și provocările generate de criza energetică și de situația de securitate.

Totodată, Vladimir Bolea a anunțat că, în aprilie–mai 2026, va fi redeschis pentru transportul de marfă podul feroviar Cantemir–Fălciu, închis din 1993. Linia feroviară a fost reconstruită și dispune atât de ecartament european, cât și de ecartament larg.

Autoritățile finalizează, de asemenea, tronsonul feroviar Văleni, care va conecta Cahul cu Giurgiulești, contribuind la restabilirea rețelei feroviare funcționale pe întreg teritoriul țării.

Vicepremierul a mai afirmat că Republica Moldova intenționează să propună statelor membre ale Uniunii Europene utilizarea infrastructurii sale logistice în procesul de reconstrucție a Ucrainei, ceea ce ar putea transforma țara într-un hub logistic regional.

În marja dialogului UE–Republica Moldova privind transporturile, oficialul moldovean a avut întrevederi și cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Raffaele Fitto, și cu directoarea generală a DG REGIO, Themis Christophidou.

Discuțiile au vizat și realizarea unui audit al Fondului Național de Dezvoltare Regională și Locală, pentru alinierea mecanismelor de finanțare la standardele europene și facilitarea accesului la fonduri de preaderare destinate dezvoltării regionale.







Губернаторы России





Губернаторы России

103news.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.

Moscow.media


103news.comмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "103 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

103news.com — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.

Музыкальные новости




Спорт в России и мире



Новости Крыма на Sevpoisk.ru




Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России