Clădirea Zemstvei va fi restaurată și transformată într-un centru cultural modern
Clădirea Zemstvei, parte a Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, urmează să fie restaurată și reabilitată în cadrul unui proiect amplu de valorificare a patrimoniului.
Contractul de execuție a lucrărilor a fost semnat între muzeu, în calitate de beneficiar, Agenția pentru Dezvoltare Regională Chișinău, responsabilă de implementarea proiectului, și compania care va realiza lucrările de restaurare.
Potrivit autorităților, edificiul – monument de arhitectură – va fi transformat într-un centru cultural modern. După finalizarea proiectului, muzeul va beneficia de peste 1.800 de metri pătrați de spații noi, destinate expozițiilor și activităților culturale.
Planul de reabilitare prevede amenajarea a cinci săli pentru expoziții temporare, ateliere specializate de restaurare pentru textile, ceramică, metal și hârtie, două săli polivalente pentru evenimente cultural-artistice, precum și spații moderne destinate artiștilor și vizitatorilor.
Valoarea totală a proiectului este estimată la 81,169 milioane de lei. Dintre acestea, 12 milioane de lei sunt alocate de Ministerul Culturii al Republicii Moldova, iar restul finanțării provine din Fondul Național de Dezvoltare Regională.
Proiectul este planificat pentru o perioadă de 36 de luni și are drept obiectiv transformarea clădirii într-un spațiu cultural atractiv atât pentru publicul local, cât și pentru turiști.
