Мы в Telegram
Добавить новость
103news.com
Agora.md
Апрель
2021

Новости за 29.04.2021

Șefa statului compară refuzul Procuraturii Generale cu situația din iunie 2019. Maia Sandu, despre decizia PG de a nu investiga acțiunile Parlamentului față de CC

Agora.md 

Maia Sandu spune că nu înțelege ce nu a fost în ordine cu sesizările PAS, de vreme ce Procuratura Generală a refuzat să pornească un dosar penal cu privire la deciziile luate de Legislativ în vinerea de 23 aprilie cu privire la magistrații Curții Constituționale. Președinta a adus aminte, în acest context, că instituția de drept nici până în prezent nu a finalizat ancheta privind tentativa de uzurpare de stat din iunie 2019.

Imaginile care au trezit întrebări în rândul internauților: Cum reușește Dodon să scoată o pască din cuptor cu mâinile goale - VIDEO

Agora.md 

Igor Dodon se pregătește de Paști. Agitația de dinaintea sărbătorii din familia liderului socialist nu a putut trece fără să fie luată în vizorul camerelor de filmat. În noul clip postat pe pagina lui de facebook, Dodon arată că a petrecut joia alături de mama lui la Sadova, iar soția, Galina Dodon, le-a copt cozonaci. Spre surprinderea internauților, socialistul ia pasca proaspăt scoasă din cuptor cu mâinile goale.



Alegerile pe timp de pandemie și vaccinul cu care se va imuniza Maia Sandu. Explicația pentru data de 11 iulie

Agora.md 

Maia Sandu spune că a avut o întrunire cu membrii Comisiei Electorale Centrale în ziua de joi, 29 aprilie. Șefa statului a discutat despre organizarea anticipatelor. Potrivit instituției electorale, încă nu s-a calculat suma necesară pentru scrutinul din 11 iulie. Președinta insistă că Guvernul nu are de ales, decât să găsească sursele necesare pentru asigurarea cheltuielilor. Cât despre situația pandemică, Sandu speră că vaccinarea populației se va intensifica, iar alegerile vor fi sigure. Demnitara... Читать дальше...

Cel mult 1.000 de lei lunar, ajutor din partea statului pentru persoanele care nu au lucrat în ultimul an. Subvențiile din regulamentul aprobat de Guvern

Agora.md 

Cabinetul de miniștri în exercițiu a aprobat Regulamentul pentru subvenționarea persoanelor care au avut de suferit din cauza pandemiei provocate de Covid-19. Documentul spune că vor fi oferite ajutoare de cel mult de 1.000 de lei pe lună moldovenilor care nu au lucrat în ultimul an. Bani vor primi și persoanele cu dizabilități. Suma subvenției acordate va fi stabilită în dependență de categoria de dizabilitate din care face parte beneficiarul.

Dovezile Consiliului Concureței privind înțelegerile de cartel pe piața petrolieră. Alexandru Slusari publică pagini din raportul CC

Agora.md 

Alexandru Slusari a publicat pagini din raportul Consiliului Concurenței, pagini care scot la iveală dovezile constatate de instituție ce ar veni să demonstreze că există o înțelegere de cartel pe piața petrolieră. Denumirile întreprinderilor petroliere nu sunt afișate, pentru a nu prejudicia ancheta, a declarat deputatul PPDA.

Fără test COVID și carantină la intrarea în Moldova. Poliția de Frontieră anunță revenirea la regulile de dinaintea pandemiei

Agora.md 

Poliția de Frontieră a Republicii Moldova anunță că revine la regulile de dinaintea pandemiei, până Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică ia noi decizii. Asta deoarece starea de urgență în țară a fost anulată miercuri, 28 aprilie, de Curtea Constituțională, respectiv măsurile luate până de curând nu mai sunt valabile.



Telegram va include în aplicație un nou instrument pentru apeluri

Agora.md 

Telegram încearcă să nu se lase mai prejos decât concurența și să-și atragă mai mulți utilizatori. Aplicația de mesagerieva avea o nouă funcție începând de luna viitoare, scrie Playtech. Potrivit CEO-ului Telegram Pavel Durov, instrumentul va include caracteristicile tipice pe care le-ai găsi într-un serviciu de videoconferință, cum ar fi anularea zgomotului și partajarea ecranului, împreună cu suportul mobil, desktop și tabletă.

Maia Sandu a avut noi discuții cu mediul de afacere din țară: Voi insista pe oprirea hărțuirii antreprenorilor

Agora.md 

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o nouă discuție cu mediul de afaceri din țară. Joi, 29 aprilie, șefa statului s-a întâlnit online cu reprezentanții AmCham (Camera de Comerț Americană din Moldova), care întrunește 140 de membri și reprezintă întreprinderi cu origini în 20 de țări. Aceștia au discutat despre problemele cu care se confruntă antreprenorii, soluțiile care se impun și interacțiunea mediului de afaceri cu instituțiile statului.

Nicolae Tronciu – vinificatorul care vrea să-și readucă feciorii acasă. Povestea lui, în campania EposibilACASĂ

Agora.md 

Vinificatorul Nicolae Tronciu este îndrăgostit de viticultură de când se ține minte. Nicolae s-a născut într-o familie cu tradiții frumoase în acest domeniu, care producea vinuri încă din 1975. În familia Tronciu cunoștințele vinicole se transmit din tată în fiu. Bunicul lui Nicoale Tronciu, Ștefan Odagiu, a fost cel care a adus pe aceste locuri soiuri noi de viță-de-vie din România și din străinătate. Nicolae Tronciu spune că a avut de la cine învăța secretele acestei meserii, iar acum vrea să le transmită mai departe.

Comunitățile din Ungheni și Cahul vor primi asistență financiară de până la 200 de mii de eruo pentru dezvoltarea infrastructurii

Agora.md 

Comunităţile sau grupurile de comunități din rioanele Ungheni și Cahul vor putea beneficia în acest an de asistenţă nerambursabilă în valoare de 200 de mii euro fiecare, acordată din fonduri europene. Banii sunt alocați pentru proiecte de dezvoltare a infrastructurii comunitare de utilități și de prestare a serviciilor publice locale în comunităţile urbane şi rurale din raioanele respective.

Bloggera și antreprenoarea Diana Ivanov pornește pe vârful Mera Peak, susținută de MAIB: „Să ne depășim propriile limite”

Agora.md 

Moldova Agroindbank și Diana Ivanov, bloggera și antreprenoarea startupului „KIDDO”, pornesc într-o expediție despre curaj, ambiție și depășirea propriilor limite. Aventura începe chiar astăzi, de la Chișinău, și va continua timp de 21 de zile, până pe vârful Mera Peak din Nepal, care este unul dintre cele mai provocatoare din lanțul Himalaya. Are o înălțime de 6463m și urmează a fi escaladat în premieră de un asemenea tandem.

Cheltuielile globale pentru vaccinurile anti-COVID-19 ar putea depăși suma de 150 miliarde de dolari până în 2025

Agora.md 

Cheltuielile globale totale pentru vaccinuri COVID-19 sunt prognozate să ajungă la 157 miliarde de dolari până în 2025, stimulate de programele de vaccinare în masă care sunt în derulare şi rapelurile care ar urma să fie făcute odată la doi ani, arată un raport publicat joi de firma americană de consultanţă IQVIA Holdings, scrie Agerpres.


Музыкальные новости
Надежда Бабкина

Надежда Бабкина приедет в Ярославль





Rss.plus
Арцах

Объявлен протест по поводу спорной выставки в Варшаве под названием «Христианское наследие в многокультурной идентичности Азербайджана»




Детский омбудсмен Подмосковья Мишонова провела прием граждан

Воробьев рассказал, что на месте "Крокуса" может быть построен памятный сквер

При поддержке КПРФ в Государственном Кремлевском Дворце состоялся Фестиваль всероссийского оркестра национальных инструментов народов России

«ПСК Фарма» построит на территории ОЭЗ «Дубна» завод лекарств




Ce scrie presa străină despre dizolvarea Parlamentului de la Chișinău: „Maia Sandu l-a învins și de această dată pe Igor Dodon”

Agora.md 

Magistraţii Curţii Constituţionale au declarat miercuri, 29 aprilie, neconstituţională starea de urgenţă. Iar în aceeaşi zi, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu a anunţat că a semnat decretul de dizolvare a Parlamentului şi a convocat alegeri legislative anticipate pentru data de 11 iulie. Evenimentele din țara noastră au fost urmărite și de presa străină.

Curiozități și cifre impresionante de la Microinvest, la 18 ani de activitate alături de oamenii harnici

Agora.md 

Se spune că fiecare vârstă are farmecul său. Pentru un tânăr la 18 ani totul abia începe. Cât despre o companie, putem spune ferm că are deja suficientă experiență în spate, ca să-și urmeze cu încredere calea spre succes. De 18 ani,Microinvesteste alături de oamenii harnici, susține afaceri de succes din toată țara, oferă sprijin familiilor care își doresc o viață mai bună și contribuie zilnic la realizarea celor mai râvnite scopuri. Ce stă la baza companiei, cine sunt oamenii Microinvest dar și cum au reușit să evolueze toți acești ani... Читать дальше...



Москва

Два человека пострадали в ДТП с автозаком в Москве


Губернаторы России

103news.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.

Moscow.media
Москва

Собянин: Новый участок МСД на юге столицы планируется достроить до конца года



103news.comмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "103 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. 103news.com — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

103news.com — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.

Музыкальные новости

Юрий Башмет

Башмет, Бутман и Мацуев выступят на юбилейном фестивале искусств Чайковского




Спорт в России и мире

Алексей Смирнов – актер, которого, надеюсь, еще не забыли

Академия Плющенко требует почти два миллиона со сбежавшей от них юной спортсменки

Сергей и Ангелина Минаевы из Брянска завоевали серебро Кубка «НИКА 2024»

Медийный баскетбол, киберспорт и турнир ММА: Константин Пухов рассказал о мероприятиях Международного центра бокса (Наташа)


Ролан Гаррос

Теннисист Джокович побил рекорд Федерера по победам на турнирах "Большого шлема"



Новости Крыма на Sevpoisk.ru




Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России