Мы в Telegram
Добавить новость
103news.com
World News in Romanian
Январь
2019

Новости за 03.01.2019

Vestigii unice ale trecutului indepartat (FOTO)

Noi.md 

Raionul Glodeni este adiacent rîului Prut, la fel ca raioanele Rîşcani, Edineţ şi Briceni, toate se disting prin prezenţa pe teritoriile sale a mulţimii şirurilor de toltre (recife), care traversează aceste zone dinspre nord-est spre sud-vest. Aceste roci s-au format multe milioane de ani în urma, după ce s-au retras două mări străvechi, Tortoniana şi Sarmată, care acopereau cîndva aceste terit

2019 - an electoral

EuropaLibera.org 

Campania social-democraților va fi una care va exploata tema „străinului de neam”. Or, Klaus Iohannis este un cetățean român cu drepturi depline, la fel de român ca orice român „get beget”.

Păr şi unghii sănătoase – este uşor!

Noi.md 

Astăzi majoritatea femeilor sînt conştiente de faptul că pentru frumuseţea lor nu este suficient să se îmbrace bine şi să selecteze armonios accesorii. Orice cochetă bine îmbrăcată nu va fi atractivă, dacă părul şi unghiile ei nu vor arăta perfect. Iar unghiile sănătoase şi părul sănătos au numai acele femei care au grijă de ele şi ştiu ce trebuie de făcut, încît acestea să arate ca la starurile T



WhatsApp nu va mai funcţiona pe unele gadget-uri

Noi.md 

Astfel, aplicaţia de mesagerie a devenit indisponibilă pe telefoanele cu sistemul de operare Nokia Series 40. Aplicaţia de mesagerie WhatsApp va deveni indisponibilă pe unele dispozitive. Aplicația a încetat deja să funcţioneze pe gadget-urile cu sistemul de operare Nokia Series 40. Informaţia este oferită de MICEtimes. Creatorii aplicaţiei au menţinut Nokia S40 pînă la sfîrșitul anului 2018, însă

India: Cinci milioane de femei au format un lanţ uman de 620 de kilometri.

Noi.md 

Aproape cinci milioane de femei din sudul Indiei, în statul Kerala, au format un lanţ uman de 620 de kilometri pentru a susţine „egalitatea de gen” şi a cere acces într-un templu hindus, scrie BBC. Templul Sabarimala a interzis accesul femeilor  între 10 şi 50 de ani. Curtea Supremă a Indiei a anulat această interdicţie în septembrie, însă mai mulţi protestatari au atacat femeile care au vizitat t

Zuckerberg a vîndut acțiuni Facebook pentru a trata epilepsia și boala Parkinson

Noi.md 

Fundația creatorului celei mai populare rețele de socialize este în elaborarea unui cip care ar transforma gîndurile în comenzi. Creatorul Facebook-ului, Mark Zuckerberg, a vîndut acțiuni ale rețelei de socializare pentru a finanța un proiect medical ambițios, informează SCMP. Este vorba despre un proiect care se ocupă de studii biomedicale. El poartă denumirea de "Inițiativa Chan-Zuckerberg

Un urs a fost filmat la Predeal în timp ce se juca în omăt (VIDEO)

Noi.md 

Un urs a fost filmat marţi lîngă un restaurant în Predeal, în timp ce se joacă în omăt. Ursul face cîteva tumbe şi nu pare deranjat de clienţii restaurantului care-l filmează. Animalul se joacă în omăt, face cîteva tumbe şi se bucură din plin de omăt. Ursul nu pare deloc deranjat de clienţii restaurantului care îl filmau. De regulă, în această perioadă urşii hibernează.



Moș Crăciun: „Nu trebuie să oprim dezvoltarea tehnologică, trebuie să sporim dezvoltarea spirituală”

Timpul 

Magia sărbătorilor de iarnă îl ajută să trăiască din plin fiecare clipă, citind scrisori și pregătind cadouri pentru copii. Ne-a spus că a venit la redacţia TIMPUL tocmai din Codrii Moldovei şi ne-a povestit cum se simte în rolul de cel mai așteptat erou al copiilor din toată lumea, dar şi cum supravieţuieşte pe timp de vară. Este unul dintre cei mai așteptați și iubiți Moș Crăciuni din R. Moldova. Întrebat dacă are şi el un salariu, ne-a dat asigurări că nu are nevoie de bani.

Un robot a învățat bunele maniere

Noi.md 

Acum avem primul sistem robotic care poate să înțeleagă cît de cît normele sociale și de proprietate, datorită unui studiu condus de o echipă de cercetători de la Yale University. Roboții devin din ce în ce mai întîlniți, iar asta înseamnă că trebuie să îi învățăm să comunice cu noi într-un mod eficient și cumsecade deopotrivă. La urma urmei, cînd vine vorba de interacțiunile umane, un aspect i

Călătoria în timp este posibilă, dar cu o condiţie

Noi.md 

Conceptul de călătorie în timp a captat imaginaţia fizicienilor şi a scriitorilor. Dar este cu adevărat posibilă? Bineînţeles! O facem chiar acum: călătorim în viitor cu fiecare secundă. Întrebarea cu adevărat interesantă este dacă putem călători în direcţia opusă, adică în trecut. Despre acest aspect a vorbit profesorul de fizică de la University of Massachussetts, Dartmouth. Savantul a auzit pen

Ion Țiriac, interceptat telefonic și ambiental de DNA

Antena3.ro 

Procurorul Carmen Damian, un personaj controversat din DNA, care a instrumentat dosarul de santaj al Marianei Rarinca, in urma plangerii facute de fosta sefa a ICCJ, Livia Stanciu și care a dispus NUP lui Traian...

A vrut să fure o bicicletă din secția de poliție (VIDEO)

Noi.md 

Cel mai neinspirat hoţ din lume trăieşte în Oregon, Statele Unite. A vrut să fure o bicicletă chiar dintr-o secţie de poliţie. Fără să-şi dea seama că este filmat de camerele de supraveghere, individul s-a dus direct la bicicletă, hotărât să taie cablul de care era legată. Spre ghinionul lui, ofiţerii l-au observat şi l-au obligat, sub ameninţarea armei, să renunţe la planul îndrăzneţ. Hoţul



Москва

Два человека пострадали в ДТП с автозаком в Москве


Губернаторы России

103news.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.

Moscow.media
Москва

Сергей Собянин рассказал о реализации проектов КРТ в столице



103news.comмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "103 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. 103news.com — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

103news.com — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.

Музыкальные новости

Андрей Макаревич

Сорвавший концерт Макаревича активист служит с позывным «Макаревич»




Спорт в России и мире

Алексей Смирнов – актер, которого, надеюсь, еще не забыли

Медийный баскетбол, киберспорт и турнир ММА: Константин Пухов рассказал о мероприятиях Международного центра бокса (Наташа)

В Швейцарии завершился чемпионат Европы по спортивной и фитнес-аэробике

«Столото» подписал соглашение в развитие стратегической поддержки комплекса ГТО и многоборья ГТО


Ролан Гаррос

Теннисист Джокович побил рекорд Федерера по победам на турнирах "Большого шлема"



Новости Крыма на Sevpoisk.ru


Москва

В Швейцарии завершился чемпионат Европы по спортивной и фитнес-аэробике



Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России