Мы в Telegram
Добавить новость
103news.com
World News in Romanian
Март
2023

Новости за 03.03.2023

Directorul general al AIEA efectuează o vizită în Iran, după descoperirea de particule de uraniu îmbogăţit aproape de nivelul necesar pentru fabricarea unei bombe atomice

Timpul 

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA), Rafael Grossi, era aşteptat vineri seara la Teheran pentru discuţii despre programul nuclear al Iranului, o vizită care vine după descoperirea de particule de uraniu îmbogăţit aproape de nivelul necesar pentru fabricarea unei bombe atomice, relatează AFP. Directorul AIEA urmează să se întâlnească sâmbătă cu mai …



Piața farmaceutică a R. Moldova a pierdut timp de un an peste 300 de medicamente

EuropaLibera.org 

Cel mai recent audit al Curții de Conturi arată că piața farmaceutică din R. Moldova a pierdut sute de medicamente timp de un an. În rezultat, s-a redus numărul de competitori, iar pacienții au fost privați de anumite produse sau au plătit mai scump pentru altele.  Potrivit auditului, în anul 2021 în nomenclatorul de stat erau înregistrate 5.800 medicamente, cu 350 mai puține decât în 2020. Situația a fost determinată, spun auditorii, de faptul că producătorii nu au depus cereri pentru autorizarea medicamentelor... Читать дальше...

Experți, după votul din Parlament care introduce LIMBA ROMÂNĂ în toată legislația: „Acel blestemat art.13 ne-a umilit pe noi, intelectualii din Basarabia”

Timpul 

„Adevărul simplu” a fost restabilit prin votul deputaților care au aprobat joi, 2 martie, în primă lectură, inițiativa privind înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” din legislația națională cu cea de „limba română”, iar actuala majoritate parlamentară nu a făcut decât să implementeze Hotărârea Curții Constituționale (CC) din 2013. Acea decizie a stabilit că textul Declarației de …

Comitete de audit obligatorii în cadrul băncilor, asigurătorilor și companiilor listate la bursă

Noi.md 

Băncile comerciale, societățile de asigurări și companiile listate la Bursa de Valori vor fi obligate să aibă comitete de audit. Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de modificare a legislației care are scopul de a îmbunătăți activitatea de audit în cadrul entităților de interes public. În special, se propune modificarea Legii cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea mu



VIDEO. Dispariție misterioasă a șase bombardiere Su-34 dintr-o bază militară din Rusia după un atac cu dronă

Timpul 

Șase avioane de luptă Su-34 au dispărut de pe aerodromul rusesc din orașul Yeysk, după un incendiu produs în urma unui presupus atac al unei drone de la începutul săptămânii. Dispariția avioanelor de vânătoare a avut loc după incendiul din apropierea aerodromului pe care localnicii l-au observat în seara zilei de 28 februarie, notează serviciul rusesc …

Moldova și Marea Britanie vor extinde dialogul strategic

Noi.md 

La Chișinău a avut loc cea de-a doua rundă a dialogului strategic Republica Moldova – Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord Potrivit MAEIE, la acest dialog a participat delegația britanică, condusă de Justin McKenzie-Smith, care a fost salutată de Vicepremierul, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu. Participanții la dialog au d

Fostul angajat al Ambasadei Republicii Moldova la București, învinuit de abuz în serviciu – trimis pe banca acuzaților

Timpul 

Dosarul fostului consilier al Secției consulare din cadrul Ambasadei Republica Moldova la București, pus sub învinuire într-un dosar de abuz de serviciu, a fost remis în instanța de judecată, anunță Procuratura Generală (PG). Potrivit materialelor cauzei, angajatul misiunii diplomatice a ascuns numărului real de solicitări servicii consulare, a perceput și necontabilizat taxele pentru eliberarea de …

Cine luptă în Corpul Voluntarilor Ruși care a pus Kremlinul pe jar. Raidul în interiorul țării i-a întrerupt lui Putin vizita în Caucaz

Timpul 

Un grup armat a anunțat joi, 2 martie, că a preluat pentru scurt timp controlul asupra unui oraș de graniță din regiunea rusă Briansk, dar ceea ce s-a întâmplat de fapt acolo rămâne încă învăluit în ceață. O scurtă incursiune armată într-un sat de graniță rusesc a partizanilor care pretind că luptă pentru Ucraina a …

22 de antreprenori vor accesa granturi din partea statului

Noi.md 

Un număr de 22 de antreprenori vor accesa granturi de pînă la două milioane lei (100 mii de euro) din partea statului pentru optimizarea consumului de gaze și energie electrică prin înlocuirea echipamentelor învechite sau prin instalarea de surse alternative de energie, transmite Moldpres. Granturile vor fi oferite în cadrul Programului de Retehnologizare și Eficiență Energetică, gestionat de O

Avocații fugarului Șor, amendați cu câte 2 250 de lei fiecare pentru „tergiversarea examinării procesului penal”. PA vine cu detalii

Timpul 

Procuratura Anticorupție (PA) anunță că, la 3 martie 2023, ora 10:00, a avut loc o nouă ședință de judecată pe cauza de învinuire a lui Ilan Șor, condamnat în anul 2017 la închisoare pentru escrocherie, în cadrul căreia apărătorii acestuia au înaintat cerere de amânare pe motivul depunerii la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a unei cereri …


Музыкальные новости
Niletto

Певец Niletto перенес операцию: что случилось с артистом?





Rss.plus
Культура

Цирковая артистка Бурятии Аригма Цыремпилова - девочка-каучук (Россия, Культура, Театр и Дети)




Производство Boeing 787 пострадало после начала СВО из-за санкций Запада против РФ

«Страна забытых сказок» в «Геликон-опере». Детское радио приглашает

Фигурантке дела о незаконной работе «Фалунь Дафа» предъявлено обвинение

Всего одно нарушение: водителей начали массово лишать прав




Autoritățile municipale: Porțile Orașului necesită reparație urgentă

Noi.md 

Mai multe balcoane comune a peste 30 de blocuri de locuit din capitală sînt într-o stare deplorabilă. Potrivit reprezentanților Direcției generale locativ-comunale și amenajare, în majoritatea cazurilor se macină tencuiala de la balcoane, iar elementele de construcție din metal sînt afectate de rugină. În aceeași situație sînt și balcoanele clădirilor de la Porțile Orașului, considerate un simb

Deputații PSRM propun o nouă metodologie de calcul a plății pentru tranzitul agentului termic

Noi.md 

Alexandr Nesterovschi, deputat PSRM, împreună cu Victor Poleacov, consilier municipal Chișinău și Serghei Grama, consilier municipal Bălți, au prezentat în cadrul unui briefing un proiect de lege care prevede o nouă metodologie de calcul a plății pentru tranzitul termic și încălzirea spațiilor comune pentru proprietarii de apartamente care s-au deconectat de la sistemul de încălzire centralizată ș

Noul Cod Vamal al Republicii Moldova va intra în vigoare la 1 ianuarie 2024

Noi.md 

Noul Cod Vamal al Republicii Moldova va intra în vigoare la 1 ianuarie 2024. Parlamentul a adoptat în lectură finală legea pentru modificarea unor acte normative, aprobînd propunerea Guvernului de a extinde intrarea în vigoare a prevederilor noului Cod Vamal. Amînarea termenului a fost necesară pentru asigurarea continuității armonizării legislației Republicii Moldova cu cea a Uniunii Europene.



Москва

Продвижение новых песен с высоким результатом


Губернаторы России

103news.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.

Moscow.media
Москва

Сергей Собянин рассказал о цифровизации системы здравоохранения



103news.comмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "103 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. 103news.com — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

103news.com — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.

Музыкальные новости

Queen

Певица Ольга Бузова перепела песню "Show Must Go On" группы Queen




Спорт в России и мире

Алексей Смирнов – актер, которого, надеюсь, еще не забыли

Жулин заявил, что ему нужен миллион рублей для комфортной жизни в Москве

«Кубок футбольных мам» прошел на стадионе «Москвич» в Лобне

Росгвардейцы обеспечили безопасность во время футбольного матча в Москве


Даниил Медведев

Медведев сыграет с Бубликом в Мадриде 



Новости Крыма на Sevpoisk.ru


Ирина Шиманович

Шиманович пробилась в ⅛ финала теннисного турнира в Сен-Мало



Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России